Menu

Administraţie

Primăria Reşiţa şi elevii îşi dau mâna pentru un oraş curat şi la margini

Primăria Municipiului Reşiţa mulţumește școlilor care au răspuns solicitării primarului de a participa voluntar la Campania de curățenie. Acțiunea comună a constat în curățenie și igienizare în jurul Reșiței pe toate intrările principale.

250 de elevi, 50 de cadrele didactice şi reprezentanți ai municipalității au adunat 400 de saci de gunoi în urma ecologizării zonelor după cum urmează:

REȘIȚA – SOCENI - Colegiul Național Mircea Eliade

REȘIȚA –  BOCȘA - Liceul Teoretic Traian Vuia

REȘIȚA – LUPAC - Școala Gimnazială Mihai Peia

Şi mai ieftin, şi legal, cu Transal!

În ultima perioadă, la Caransebeș au apărut tot mai multe cazuri ale unor cetățeni din municipiu sau localitățile din jur care-și renovează locuințele, iar deșeurile rezultate sunt aruncate la voia întâmplării, pe domeniul public.

ANI își face din nou de lucru în Caraș-Severin

Viceprimarul comunei Brebu, Ion Ţicheriu, se află pe lista neagră a Agenţiei Naţionale de Integritate, cea care l-a găsit incompatibil cu funcţia ocupată.

Potrivit ANI, în perioada 18 martie 2014 – 26 septembrie 2016, Țicheriu a deținut simultan funcția de viceprimar al comunei Brebu şi calitatea de comerciant, persoană fizică în cadrul Țicheriu Ion Persoană Fizică Autorizată, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Consiliul Judeţean Caraş-Severin, un sfert de veac de activitate

Sala de ședințe a Palatului Administrativ găzduiește mâine, 11 aprilie, ora 11.00, manifestările prilejuite de marcarea  împlinirii a 25 de ani de la înființarea Consiliul Județean Caraș-Severin.

Evenimentul va aduce lalolaltă foști și actuali președinți ai forului județean, vicepreședinți, consilieri județeni, secretari ai județului, angajați și colaboratori.

La Reşiţa, alte două titluri de „Cetăţean de onoare”

Din inițiativa Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, vineri, 7 aprilie 2017, două dintre personalitățile acestei etnii au primit titlul de „Cetățean de onoare” al Municipiului Reșița. Este vorba de Volker Wollmann, prezent la ceremonia de astăzi, și de Josef Gerstenengst, titlul fiind acordat post-mortem.

Despre personalitatea lui Josef Gerstenengst a vorbit președintele Forumului Democratic German, Erwin Țigla, care a punctat aportul deosebit adus de acesta la viața muzicală a urbei de pe Bârzava.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog