Menu

Administraţie

Mai e puţin până la marea selecţie a gunoaielor! Autorităţile spun că ne încadrăm în program

Informarea populaţiei privind selectarea deşeurilor

S-a stabilit! De la toamnă, locuitorii judeţului Caraş-Severin îşi vor separa gunoiul menajer în bucătărie, debara, în balcon sau în curte, după preferinţe şi posibilităţi. „Managementul deşeurilor” în gospodărie se va face astfel: gunoiul va fi adunat în patru recipiente diferite (coşuri sau găleţi). Gunoiul astfel selectat de cetăţean va fi aruncat în containere diferite, tot de patru tipuri, pentru hârtie şi carton, plastic şi metal, sticlă şi gunoaie degradabile (coji de cartofi, de ceapă, de castraveţi, resturi de pâine sau friptură, cotoare de mere etc.).

A început sezonul rugilor la Reșița

Ca în fiecare an, cu prilejul Rusaliilor, Primăria Municipiului Reşiţa şi Consiliul Local organizează  tradiţionalele rugi în două din localităţile aparţinătoare municipiulu: Țerova și Moniom. Localnicii își vor întâmpina goștii cu bucate dintre cele mai alese, începând cu aperitive, celebra zupă de găină, friptură, prăjituri și nelipsita răchie păstrată special pentru astfel de momente.

Şedinţă tristă, dar eficientă, la Consiliul Judeţean Caraş-Severin

Ilie Iova, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a prezidat pentru prima oară, ieri, şedinţa instituţiei, anunţând în deschidere, că activitatea se desfăşoară normal, în ciuda faptului că „s-au întâmplat câteva lucruri mai puţin plăcute în cadrul instituţiei pe care dumneavoastră, împreună cu mine, vremelnic o reprezentăm”. Iova a mai fost de părere că imaginea instituţiei a fost afectată.

Aveți grijă unde depozitaţi molozul. Poliţia vă amendează

Dintotdeauna, pentru reșițeni depozitarea molozului rezultat de la demolări sau de la modificările efectuate în locuințele de la bloc a reprezentat o mare problemă. Cei mai mulți locuitori s-au obișnuit să-l arunce la marginea orașului, spre Bocșa, iar mai nou, să-l ducă pe terenurile câlnicenilor și țerovenilor.

La Reşiţa a început asaltul împotriva căpuşelor

În municipiul Reşiţa, a început lupta împotriva căpuşelor, prin operatorul care efectuează acţiuni de dezinsecţie şi deratizare în locurile publice cele mai frecventate de copii și de persoanele ieșite la recreere. Acțiunea va avea loc în zilele de 28 și 29 mai, primele operaţiuni (tratamente) fiind cele de combatere a căpuşelor în parcurile din oraş şi în locurile de joacă pentru copii.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog