Menu

Administraţie

Adrian Torma: „Ruşine! Ruşine! Ruşine! De trei ori ruşine la Moldova Nouă!"

Disputa din cadrul Consiliului Local Moldova Nouă dintre primarul şi consilierii liberali pe de-o parte şi aleşii PSD şi ai Partidului Verde, pe de altă parte a ajuns la un nou episod.

Daniel Boambeş vrea să bage gaz la Constantin Daicoviciu

Daniel Boambeş

În cadrul unei discuţii purtate recent cu Daniel Boambeş, primarul comunei Constantin Daicoviciu, acesta ne-a spus că anul trecut, împreună cu reprezentanţii administraţiei locale şi consilierii locali, a reuşit să ducă la bun sfârşit toate obiectivele pe care şi le-a propus. Pentru 2018, edilul şi-a stabilit ca priorităţi continuarea investiţiilor pe plan local, demararea şi finalizarea proiectelor finanţate, finalizarea investiţiilor aflate în derulare şi pregătirea studiilor de implementare a altor proiecte ce vizează modernizarea comunei.

„Podul de Aur al Dunării” a ajuns la Consiliul Judeţean Caraş-Severin

Silviu Hurduzeu

Consiliul Judeţean Caraş-Severin este câştigătorul distincţiei regionale „Podul de Aur al Dunării”, pentru anul 2017, pe care îl acordă Danube Business Forum pentru realizările în crearea unui veritabil pod de cooperare.

Această distincţie i-a fost înmânată marţi, 20 februarie 2018, preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, de către directorul executiv al Danube Business Forum, Vlado Markanovic, şi Snejana Milosevic, de asemenea din partea Danube Business Forum.

Liubiţa Raichici propune repararea Vilei Koch din Reşiţa, obiectiv strategic şi de siguranţă naţională!

Directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Caraş-Severin, Liubiţa Raichici, a depus la Instituţia Prefectului Caraş-Severin un Raport privind necesitatea efectuării unei reparaţii capitale la monumentul istoric Vila Koch, astăzi, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin. Clădirea a fost construită la sfârşitul secolului aş XIX-lea, fiind inaugurată în anul 1900, iar valoarea ei, atât din punct de vedere arhitectural, cât şi urbanistic, este considerată mare.

Horia Irimia: „Bugetul municipiului Caransebeş este unul de austeritate”

În anul 2017 au fost încasate din impozitele pe salarii şi pe veniturile celor ce lucrează în Municipiul Caransebeş, circa 14 milioane de lei. Scăzând impozitul pe salarii de la 16% la doar 10% - printre cele mai mici din Europa - în Legea 3 a bugetului de stat pe 2018 s-au estimat din aceasta sursa doar 10 milioane lei. Cu 4 milioane de lei mai puțin!

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog