Menu

Administraţie

Peste doi ani şi jumătate, reşiţenii vor bea cafea la mall-ul din Mociur

Ceea ce părea doar o fantezie şi o amăgire  în plus, pare să devină realitate. Grupul Auchan a cumpărat recent 22 de hectare din fosta platformă industrială Mociur, cândva mândria SC UCMR SA, pentru a construi acolo noua Reşiţa.

Consilierii judeţeni ai PNL se dovedesc mai catolici decât Papa!

În şedinţa ordinară din luna ianuarie, consilierii judeţeni au dezbătut câteva proiecte de hotărâri privind închirierea unor spaţii aparţinând instituţiei judeţene. Unele dintre ele au primit votul favorabil al aleşilor, neexistând obiecţii nici în privinţa dreptului de preempţiune al Consiliului judeţean la vânzarea unor imobile de patrimoniu. A existat o singură excepţie care, în final, a trezit zâmbete şi de-o parte, şi de alta.

Lemn de foc gratuit la Caransebeş

În şedinţa din 29 ianuarie, consilierii locali caransebeşeni au aprobat cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre privind acordarea de lemn de foc cu titlu gratuit din fondul forestier proprietate publică a municipiului Grădiniţei cu Program Normal Jupa – 10 m.c., şi 60 m.c. veteranilor de război şi văduvelor veteranilor de război.

Volumul de 115 m.c. rămas disponibil după această operaţiune va fi vândut persoanelor fizice interesate la preţul de 190 lei/m.c., din care se va scădea preţul plătit pentru prestări servicii.

Undă verde pentru organizarea CUSTOM Reşiţa, un eveniment de 800.000 de euro!

Ioan Popa

Consilierii locali reşiţeni au aprobat ieri, în unanimitate, Acordul de colaborare  cu GNB AGENCY SRL, pentru organizarea evenimentului „CUSTOM Reşiţa“, în perioada 5-7 iulie. Social-Democraţii, prin vocea liderului de grup, Mirel Sabo, au cerut explicaţii suplimentare, arătându-se sceptici, în condiţiile în care costurile legate de eveniment se duc spre 800.000 de euro, însă după o pauză de consultări, au decis să voteze favorabil Acordul.

Primarul Ioan Popa a explicat tehnic cum vor sta lucrurile, încercând să-i liniştească pe cei neîncrezători în acest proiect de anvergură.

Buget de 14 milioane de lei pentru SPIR Caransebeş

Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, a prezentat recent presei proiectul de buget pe anul 2019 al Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare, un sector extrem de important pentru viaţa socială şi administrativă a oraşului.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog