Menu

Administraţie

Primarul Felix Borcean neagă acuzaţiile PSD-ului

Ca urmare a apariţiei în presă a unor informaţii conform cărora 80 la sută din terenurile care aparţin municipalităţii au ajuns la speculanţii imobiliari, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a ţinut să facă o serie de precizări prin care să lămurească situaţia.

La Reşiţa, taxele şi impozitele se plătesc fără majorări până în data de 2 aprilie

Reşiţenii pot achita impozitele și taxele datorate bugetului local aferente primului semestru fără majorări de întârziere, până în data de 2 aprilie 2018. Contribuabilii, atât persoane fizice cât și persoane juridice care achită integral până la data de 2 aprilie debitele aferente anului fiscal 2018, debite provenite din impozite pe clădiri, teren și mijloace de transport, beneficiază de o bonificație de 10% din debit în conformitate cu prevederile Hotărârii de Consiliu Local nr. 331 din data de 20 decembrie 2017, privind stabilirea impozitelor și taxelor pe anul 2018.

USR îi cere transparenţă primarului Popa. Bulevard sau spaţiu pietonal, ce părere au reşiţenii?!

Uniunea Salvaţi România Filiala Reşiţa ne-a transmis un comunicat de presă, prin care îi solicită primarului municipiului Reşiţa, Ioan Popa, să organizeze o dezbatere publică privind oportunitatea transformării bulevardului Republicii, în zona Victoria, în spaţiu pietonal. USR nu se pronunţă pro sau contra acestui proiect, însă îi solicită primarului să organizeze o dezbatere publică în baza legii transparenţei decizionale şi din dorinţa de a le permite reşiţenilor să îşi spună punctul de vedere în legătură cu evoluţia oraşului în care trăiesc. Iată comunicatul de presă:

Cartierul reşiţean Poiana Golului beneficiază de un proiect de cinci milioane de lei

Veste  bună pentru reşiţeni care locuiesc în cartierul Poiana Golului. Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a dat undă verde contractului de finanţare privind: „Modernizarea drum acces şi străzi în cartierul Poiana Golului în Municipiul Reşiţa”. Contractul a fost semnat, la începutul săptămânii, de viceprim-ministru şi ministru al ADRMPFE, Paul Stănescu, şi primarul Reşiţei, Ioan Popa.

Liberalii caransebeşeni vor ca la judeţ

Aleşii liberali din Caransebeş s-au gândit să adopte o strategie asemănătoare cu cea a colegilor de la Consiliul Judeţean, prin care să evite luptele pe care le poartă cu social-democraţii din municipiu la mai fiecare şedinţă de Consiliu local.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog