Menu

Administraţie

Bazinul Olimpic din Reşiţa va avea panouri solare până la sfârşitul anului

Reprezentanţii municipalităţii s-au întâlnit ieri, 17 ianuarie, cu delegaţia sârbă din Pancevo, pentru a demara proiectul „Energy efficiency – The Premise for a Better Environment in Romania-Serbia Cross-Border Area”. Acesta este finanțat în cadrul programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, cu o valoare totală de 1.353.167 euro. În urma acestui proiect, pe complexul de înot din Reşiţa se vor monta panouri solare, pentru optimizarea funcționării acestuia.

Popa mai cumpără nişte „balene albastre”! Numărul de călători a crescut în Reşiţa!

Primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa, a spus că a auzit de plângerile unor cetăţeni din oraş că aşteaptă prea mult în staţii după autobuze, deci, că autobuzele ar circula prea rar. A solicitat informaţii de la societea de transport public de călători, TUR, şi a aflat că numărul de călători a crescut faţă de anul trecut, lucru, oarecum, neaşteptat şi neluat în calcul atunci când au fost achiziţionate autobuzeel Volvo din Olanda.

Primăria Reşiţa curăţă domeniul public de maşinile abandonate

În această dimineaţă, lucrătorii Direcţiei pentru Întreţinerea Patrimoniului din subordinea Consiliului Local Reşiţa au luat startul în campania de ridicare a autovehiculelor abandonate pe domeniul public. Pentru început au fost vizate cele din apropierea parcării primăriei, unde lucrătorii Direcţiei au identificat patru astfel de autoturisme, în aparenţă, fără stăpân, un Volvo, un Mercedes şi două autoturisme marca Renault, care zăceau de ani de zile în spatele sediului AJVPS şi a localului Yaya Pub.

Gata cu imaginea de circ a municipiului de pe Bârzava!

Clădiri acoperite, bannere care mai de care mai colorate, vitrine în care găseşti cele mai macabre oferte au devenit deranjante pentru aspectul general al Reşiţei. Cartierul cel mai afectat de mozaicul prost făcut este Lunca Bârzavei. Pentru a rezolva într-un fel această situaţie, reprezentanţii Primăriei Reşiţa au decis să impună un regulament ce se va aplica la toţi agenţii economici care vor să îşi promoveze propria afacere.

Întreprinzătorii reşiţeni vor fi promovaţi de administraţie, pe o platformă online

Primăria Municipiului Reşiţa este decisă să apeleze la toate mijloacele de care dispune, pentru a-i promova pe oamenii de afaceri care au ales să investească în Reşiţa, dar şi să-i identifice pe toţi cei care susţin economia locală.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog