Menu

Din lume

"Politicile UE constituie un suicid ritualic"

Budapesta, 10 dec /BMTF/ - Europa este incapabilă de a da răspunsurile corecte la provocările cu care se confruntă întrucît politicile sale sînt politici de suicid ritualic, iar acest lucru a devenit evident în ultimul an, a declarat miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, în timpul audierii sale anuale în Comisia de afaceri externe a parlamentului ungar, transmite MTI, preluată de Agerpres.

România și Ungaria: 189 de milioane euro din fonduri UE pentru creșterea cooperării transfrontaliere

Comisia Europeană a adoptat ieri, 9 decembrie 2015, un nou program Interreg între România și Ungaria, în valoare de 231,8 milioane EUR, din care 189,1 milioane EUR provin din Fondul European de Dezvoltare Regională. Comisarul pentru politica regională, Corina Crețu, a declarat: „Mă bucur că am adoptat astăzi acest program, prin care îi ajutăm o dată în plus pe cetățenii români și maghiari să continue cooperarea, pentru a putea crea noi oportunități în regiune.

România, locul 28 pe ansamblul UE în domeniul transporturilor

Potrivit celui mai recent tablou de bord în domeniul transporturilor, România ocupă locul 28 pe ansamblul UE, ea clasându-se printre ultimele 5 state membre în aproape jumătate din categoriile analizate.

Datele prezintă o imagine complexă, astfel:
-  gradul de deschidere a pieței pentru transportul feroviar de mărfuri versus cel de călători plasează România pe poziții diametral opuse - primul loc în Europa, cu 56,8%, pentru mărfuri, pe ultimele locuri pentru călători (9,6%);

-  rata transpunerii în legislația națională a normelor UE este de 97% (sub media europeană);

Liderul rebelilor din Doneţk ameninţă să cucerească întregul Donbas

Kiev, 28 aug /BMTF/ - Aşa-numitul preşedinte al Republicii populare Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, a declarat joi că rebelii nu intenţionează să pună capăt acţiunilor militare şi că au de gînd să lupte în continuare pînă la cucerirea întregii regiuni Doneţk, într-un interviu pentru agenţia separatistă de presă Politnavigator, citată vineri de publicaţia electronică ukraineană Ukrainska Pravda, transmite Agerpres.

Armata ucraineană consolidează apărarea portului strategic Mariupol

Kiev, 29 iul /BMTF/ - O extindere a NATO în Georgia şi Ukraina ar putea avea consecinţe catastrofale pentru Europa, a declarat marţi ambasadorul rus pe lîngă Alianţa Atlantică, Aleksandr Gruşko, într-un interviu pentru canalul rus de televiziune LifeNews. Sper că cei de la Bruxelles şi din alte capitale sînt pe deplin conştienţi de pericolul acestor mici jocuri. Acestea ar putea avea consecinţe catastrofale, a insistat el.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog