Menu

Editoriale

Atention! Vine poliţia! Dezbrăcarea!

Două articole din presa engleză, preluate, apoi, de presa franceză, mi-au atras atenţia zilele trecute. Este vorba despre relatarea unor întâmplări de pe plajele din sudul Franţei, în care au fost implicaţi poliţişti comunitari şi femei musulmane.

Steaua a scăpat de o grijă!

Vicecampioana României a fost scoasă aseară din cursa pentru grupele Ligii Campionilor. Steaua a scăpat ușoar, doar cu un gol primit, după ce în primul meci de la București „cetățenii“ de la Manchester City au făcut instrucție ca ea, precum o făcea pe vremuri plutonierul cu răcanii.

Cele mai căutate meserii

În ultimii ani, făcând o scurtă rememorare, pe lângă întrebarea "Ce mai faci?", care mi-a fost adresată cel mai frecvent, am mai fost abordat cu diferite întrebări interesante. La o primă impresie, cred că cel mai des am fost întrebat: N-ai să-mi ai nişte bani împrumut?

23 august, sărbătoarea națională a micilor

Astăzi este 23 august. O zi care, înainte de 1989, se scria cu literă mare și era trecută cu roșu în calendarul evenimentelor cu rezonanță istorică.

Egoismul, capitalul şi alte lucruri importante

Egoismul este, fără îndoială din punctul meu de vedere, o componentă activă a societăţii capitaliste, concurenţiale. Acum, unii ar putea să reia refrenul acela că, ce, ăsta-i capitalism, ce avem noi în România (?), dar trebuie să recunoaştem că este capitalism, pentru că, în actualul sistem, imediat după voinţa oamenilor, capitalul este cel mai important element care mişcă lucrurile din loc.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog