Menu

Eveniment

Festivalul cultural-artistic al „Văii Almăjului”, la Eftimie Murgu

Sâmbătă, 30 septembrie 2017, parlamentarii PSD cărășeni Luminița Maria Jivan – deputat și Ioan Narcis Chisăliță – senator, precum și subprefectul Sebastian Purec, au participat la Festivalul cultural-artistic al „Văii Almăjului” – ediția a-XXII-a, manifestare organizată de Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Consiliul Local și Primăria Eftimie Murgu, Societatea Culturală „Ţara Almăjului” din Timișoara.

Paradă moto la Reşiţa: Respectă participanţii în trafic!

Cu ocazia încheierii sezonului moto, Guerrilla MC România în parteneriat cu Serviciul Poliţie Rutieră Caraş-Severin, Casa de Cultură a Studenţilor Reşiţa, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Caraş-Severin, Școala de Şoferi Eurodynamic, Crucea Roşie Caraş-Severin, Heidenau România şi Wrstbikeshop.ro, au organizat, sâmbătă, 30 aeptembrie, o paradă moto de-a pe principaleel artere rutiera ale Reşiţei. Parada motocicletelor a făcut parte dintr-o campanie rutieră care dorește promovarea respectului între participanții în trafic, pe două sau pe patru roți!

La Eftimie Murgu se desfăşoară Festivalul Văii Almăjului, ediţia a 22-a

În Valea Almăjului, la Eftimie Murgu, începe mâine Festivalul Văii Almăjului, ediţia a 22-a. Evenimentul cultural-artistic se va desfăşura în zilele de vineri, 29 septembrie, şi sâmbătă, 30 septembrie, la Bibliotecă şi la Casa Culturală „Dr. Ion Sârbu” din Eftimie Murgu.

Programul Festivalului va fi următorul:

Vineri, 29 septembrie 2017

Ora l0.00 - Sosirea participanţilor (oameni de cultură din Valea Almăjului, judeţ şi ţară) la Biblioteca din Eftimie Murgu

Ora 11.00 - Cuvinte de salut rostite de către autorităţile locale şi judeţene

Ziua Culturală Românească la Biharkeresztes

În data de 24 septembrie 2017, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la ”Ziua Culturală Românească” din localitatea Biharkeresztes, judeţul Hajdu-Bihar. În această localitate, situată în apropierea frontierei  ungaro-române, trăiesc membri ai comuntății istorice românești din Ungaria,dar și mulți cetățeni români care au cumpărat aici proprietăți în ultimii ani.

A murit un mare istoric bănăţean: col.(r) Liviu Groza

Astăzi, la prânz, s-a stins din viaţă, pe un pat al Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, istoricul Liviu Groza, unde era internat pentru tratarea unei boli mai veche.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog