Menu

Poliţie / Circulaţie

O turistă din Polonia s-a rătăcit între Ravensca şi Bigăr

Ieri-seară, 2 mai, autorităţile cărăşene au fost sesizate că în jurul orei 20, o turistă din Polonia s-a pierdut de grupul din care făcea parte. Turiştii mergeau într-o drumeţie pe traseele dintre Bigăr şi Ravensca, iar femeia s-a rătăcit.

„În misiunea de căutare a turistei au pornit pompieri din cadrul Secţiei de Pompieri Moldova Nouă, patru jandarmi, un ranger al Parcului Naţional Porţile de Fier, mai mulţi cetăţeni şi primarul comunei Gârnic“, a spus Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.

Sute de amenzi pentru şoferii indisciplinaţi în minivacanţa de 1 Mai

În perioada 28 aprilie - 01 mai, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost la datorie, în serviciul comunităţii, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor dar și pentru fluidizarea traficului şi prevenirea riscului rutier.

Minivacanţa de 1 Mai. Recomandările poliţiştilor rutieri pentru şoferii cărăşeni

La finalul acestei zile sunt aşteptaţi să se întoarcă acasă cei care au optat să plece din oraş cu ocazia minivacanţei de 1 Mai. Polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să țină seama de faptul că se va înregistra un trafic foarte aglomerat pe drumurile naționale. La ceastă oră se circulă normal, dar din experienţa din minivacanța de Paște dar și din anii precedenți, există posibilitatea ca cel mai aglomerat drum să fie DN 6, unde este posibil să se apară numeroase puncte/zone unde se va circula în coloană, cu viteză redusă.

Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei arde de trei zile. Elicopterele rămân la sol din cauza turbulenţelor

În cea de a treia zi de incendiu din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, pompierii au reluat misiunea de la sol. Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin spune că încă sunt zone în care incendiul se manifestă cu flacără, dar suprafaţa afectată este mai redusă ca în zilele trecute. „Turbulenţele în aer sunt foarte puternice de aceea deocamdată elicopterele vor rămâne deocamdată la sol. În jurul orei 14.00 se preconizează că vor decola pentru recunoaştere“, a spus Magdalena Tocmelea, ISU Semenic.

O tragedie era să se producă de la o lumânare aprinsă în memoria persoanei dragi

Pe Strada Sportului din Reşiţa, locuitorii dintr-un bloc s-au mobilizat să stingă un incendiu produs la etajul întâi al imobilului în care locuiesc. Femeia care locuieşte în apartamentul cu pricina a aprins o lumânare în memoria persoanei dragi care a trecut recent în nefiinţă. Candela era pusă în bucătărie, vântul puternic a trântit-o, iar flacăra a ajuns la perdea.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog