Menu

Politică

Ion Mocioalcă reales. Candidează singur la funcția de președinte

Astăzi, în sala Cinematografului „Dacia“ din Reșița va avea loc Conferința de alegeri a Organizației PSD Caraș-Severin. Ca într-o democrație adevărată, social-democrații merg pe o singură mână, cea a lui Ion Mocioalcă cel care de aproape zece ani îi conduce „cu înțelepciune și pricepere“, cum mărturisea un vechi pesedist din Caransebeș.

Vela și Falcă, covicepreședinți regionali ai PNL (UPDATE)

Vicepreședintele PNL la nivel național, Marcel Vela, care este și primarul Municipiului Caransebeș, a fost desemnat, în data de 9 septembrie, de Biroul Politic al PNL-vechi, drept vicepreședinte pe zona de vest a României, urmând să coordoneze activitatea liberală  din județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin. Covicepreședinte regional din partea PDL a fost numit Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

„PNL Caraş-Severin face jocuri murdare şi a transformat Aquacaraş în afacere de partid!”

Organizaţia Judeţeană PSD acuză PNL Caraş-Severin că face „jocuri murdare” pentru a rezolva problema postului de vicepreşedinte al Coansiliului Judeţean, post ocupat de Ionesie Ghiorghioni. De asemenea PSD-iştii afirmă că PNL-iştii din judeţ au făcut din Aqucaraş o afacere de partid! Acuzaţiile social-democraţilor şi propunerile de rezolvare a problemelor sunt expuse într-un comunicat de presă:

Ionesie Ghiorghioni într-un moment de reflecție: „Câți dintre noi au mai rămas...?“

În ciuda numeroaselor probleme de natură penală pe care le-a avut în ultimele trei luni și jumătate, vicepreședintele suspendat al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, continuă să manifeste un optimism debordant în privința viitorului. Mai mult, se consideră nevinovat, chiar o victimă a unui sistem politic din care a făcut parte până nu de mult, ocupând funcții în structurile sale cele mai înalte.

De la prim-vicepreședinte al PNL, la simplu membru de partid (UPDATE)

Ionesie Ghiorghioni, dreapta

Mărire și decădere în privința lui Ionesie Ghiorghioni, considerat până nu demult unul dintre oamenii cei mai puternici care conduceau județul Caraș-Severin. Fiind mâna dreaptă la Consiliul județean a lui Sorin Frunzăverde, soldat ascultător și bun executant al ordinelor primite, Ghiorghioni poza într-o persoană pricepută și în politică, primind funcții în partidele prin care a trecut până acum. Ghinionul său a fost că mascații și procurorii DNA l-au săltat, l-au încătușat în data de 12 mai și, pentru câteva săptămâni, l-au arestat preventiv pentru luare de mită.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog