Menu

Sănătate

În Caraş-Severin au fost înfiinţate două noi centre medicale de permanenţă, la Anina şi Caransebeş

Directorul Direcției de Sănătate Publică a Județului Caraș-Severin, jr. Miloş Dănilă, a semnat două dispoziții prin intermediul cărora se înființează două centre medicale de permanență fixe, în orașele Anina și Caransebeș. Aceste centre vor funcţiona, începând cu 1 februare, la Anina şi Caransebeş, ca urmare a demersurilor comune ale conducerii DSP, alşe medicilor şi comunităţii din cele două localităţi.

CJAS Caraş-Severin are bani suficienţi pentru asigurarea serviciilor medicale

Până la alocarea bugetului Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale și de Sănătate pe anul 2018, Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin i-au fost repartizate sumele necesare acordării serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale aferente primelor trei luni ale acestui an. „Pentru continuitatea acordării serviciilor medicale către populație, județului Caraș-Severin i-au fost repartizați 51,34 milioane de lei”, se arată într-un comunicat de presă al CJAS Caraş-Severin.

Veşti pozitive pentru Caraş-Severin, serviciile medicale vor fi asigurate

Noua legislaţie privind furnizarea de servicii medicale a bulversat la începutul lunii decembrie pe toată lumea. Legislaţia obliga fiecare furnizor să îşi dovesească calitatea serviciului, dar metotdologia nu a fost fost pusă la punct. În primă instanţă, cei mai afectaţi erau medicii de famile deoarece obligaţiile acestora nu erau foarte bine stabilite. Cu toate acestea, Casele de Asigurări de Sănătate au anunţat că pentru primele luni ale anului viitor, serviciile medicale vor fi asigurate.

Noua echipă managerială a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa porneşte la drum cu datorii de 13 milioane de lei

Caius Diaconescu, Cristina Bacer

Începând din această lună, Cristina Bacer a devenit managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, după ce ultimele şase luni a condus spitalul în calitate de director interimar. Cu nota de 9,92 obţinută la examenul susţinut recent, Bacer se va afla timp de trei ani la conducerea celei mai mari unităţi spitaliceşti din Caraş-Severin.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa are manager cu acte în regulă!

Cristina Bacer

Cristina Bacer este noul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, după ce a fost declarată câştigătoare a examenului susţinut la începutul lunii decembrie.

Medic primar, specializat în Anatomie patologică, Cristina Bacer a asigurat interimarul celei mai mari unităţi spitaliceşti din Caraş-Severin, în urma expirării mandatului dr, Dumitru Secăşan. 

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog