Menu

Sport

Şoimii Oţelu Roşu smulg 3 puncte de la Ezeriş

Etapa cu numărul 4 a Ligii a IV-a a programat sâmbătă, 29 septembrie, partida dintre Progresul Ezeriş şi Şoimii Oţelu Roşu, meciul celor două nou-promovate în acest eşalon disputându-se pe Stadionul „Gloria” din Reşiţa, acolo unde băieţii antrenaţi de Adrian Enăşescu susţin întâlnirile de pe teren propriu.

Cei de la Progresul au ratat o ocazie uriaşă în minutul 10, când Simion a centrat de pe stânga, iar Roşu, de la doar 2 metri, a trimis peste poartă.

Fotbaliştii de la AS Voinţa Răcăşdia lansează campania „Copiii la Stadion!” dedicată elevilor din comună

Fotbaliştii de la AS Voința au demonstrat de multe ori că îşi doresc să se implice tot mai mult în comunitate. Fie au organizat campionate cu scop caritabil, fie au ajutat persoane, de această dată, tinerii din Răcăşdia sunt ţinta echipei. Zilele acestea, AS Voinţa Răcăşdia a lansat o nouă campanie cu scopul de a promova sportul în rândul eleviilor. „Am fost la școala gimnazială din Răcășdia, unde am făcut un tur al claselor și am invitat toți elevii la meciul echipei noastre de duminică”, a spus Sebastian Ciorîngă, AS Voinţa Răcăşdia.

Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a luat mâna de pe clubul din Valea Domanului!

Primarul Ioan Popa a prezentat, ieri, în şedinţa de Consiliu Local, un proiect de hotărâre privind reorganizarea personalului de la clubul de fotbal CSM Şcolar Reşiţa. În fapt este vorba despre reduceri de posturi. Şeful grupului social-democrat din Consiliul Local Reşiţa, Mirel Sabo, a intervenit înaintea votării şi a spus că social-democraţii nu vor vota pentru adoptarea proiectului de hotărâre pentru că, de fapt, ascunde intenţia de a-l da afară din post pe şeful Galeriei Guardia Rosso-Nera, Marcel Guşcă, ceea ce se zvonea deja prin oraş.

Cristi Bobar s-a întors în Valea Domanului. Ca preşedinte al CSM Şcolar

Cristi Bobar

După aproape şapte ani, Cristi Bobar a revenit acasă, acceptând propunerea primarului Reşiţei, Ioan Popa, de a preua conducerea clubului CSM Şcolar, funcţie rămasă vacantă în urma demisiei lui Viorel Lolea.

Revenirea lui Bobar are loc într-un moment dificil, dovadă fiind locul ocupat de jucătorii antrenaţi de Tavi Benga în seria a IV-a a Ligii a III-a de fotbal. Porniţi ca mari favoriţi la promovare, reşiţeni ocupă un ruşinos loc 12 din 16 echipe, la 10 puncte de Şoimii lipova, liderul seriei.

„Recoltă” bogată de medalii pentru Energetica din Caransebeş

Sâmbătă, 22 septembrie, la Strehaia s-a desfăşurat ediţia cu numărul 25 a Memorialului „Constantin Gavrilescu” la judo, la care au luat parte 140 de sportivi de la nouă cluburi din România şi Bulgaria.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog