Articol

Sîntem în „marja” Zilei Eminescu, Zilei Culturii Naţionale, generate de naşterea uriaşului Mihai Eminescu. Nu sînt eminescolog, nici măcar nu am citit întreaga operă poetică, dar spun că pentru Eminescu poezia nu a fost o „muncă”. Eminescu era poezie pură! Poezia curgea firesc şi natural din el, precum sîngele. Adevărata muncă eminesciană a fost cea a gazetarului, a gînditorului, mai puţin evocate şi lăsate în umbra Poetului.

Erwin Ţigla, intervievat de colega mea Gina Poenaru, a vorbit, la Botoşani, despre excelenta lucrare editată împreună cu Gheorgha Jurma, un album de fotografii ale monumentelor închinate lui Eminescu. „Cum îl vedeţi pe Eminescu în aceste monumente”, a întrebat Gina Poenaru. „Gînditor”, a răspuns Erwin, creionînd, poate, cea mai corectă portretizare a lui Eminescu.

„Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decît priveliștea corupției și a nulității recompensate”, scria ziaristul Mihai Eminescu! Sau: „Nu ne aducem aminte ca în vreo epocă România să fi avut în fruntea ei, ca astăzi, un guvern dușman intereselor și cerințelor ei. Pentru întâia dată ni se întâmpla ca guvernul să reprezinte de-a dreptul străinătatea și pretențiile ei zdrobitoare“…

Actual? Evident, dar, mai ales, Genial, din postura de istoric al clipei, care înţelegea perfect sinusoida vremurilor ce trec şi ce vin…

Eminescu, ziaristul, va fi evocat luni, 21 ianuarie a.c., de la ora 17, la Biblioteca Germană din Reşiţa, în prezenţa lui Erwin Ţigla şi a lui Gheorghe Jurma, poate cel mai avizat ghid în lumea atît de vastă a Geniului. Manifestarea este organizată de Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” - mulţumesc Clara Constantin pentru deschidere! - la iniţiativa grupului de jurnalişti care a „decretat” anul 2019 drept Anul Presei în Banatul Montan.

Am mai scris despre Eminescu ziaristul, fac mereu referire la el şi la Caragiale atunci cînd vorbesc despre faptul că societatea românească nu s-a schimbat deloc în ultimii 200 de ani. În 1880 Eminescu „și defăima țara”, în conceptia politicienilor de azi, așa cum n-a făcut-o nici unul dintre noi. În 12 noiembrie 1880 Eminescu scria: „Pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în universităţi, la Academie, în corpurile de selfgovernment, pe jeţurile de miniştri, nu întîlnim, în mare majoritate, decît, iarăşi şi iarăşi, acele fatale fizionomii nespecializate, aceeaşi protoplasmă de postulanţi, de reputaţii uzurpate, care se grămădeşte înainte în toate şi care tratează c-o egală suficienţă toate ramurile administraţiei publice.

A perpetua rămînerea la putere a unei clase de paraziți sociali, a unor oameni fără știință de carte și fără caracter, slugi ai oricărui guvern și ai oricărui sistem, dar dușmani ai meritului și adevărului sub orice sistem și sub orice guvern, e de neauzit, dar așa.”

Ziaristul Eminescu și astăzi a rămas un incomod. El deranjează și prin ceea ce a scris, dar și prin lecția postumă pe care ne-o dă zi de zi. De aceea, publicistica politică a lui Eminescu a fost și va fi cel mai bun manual de jurnalism național.

Ziaristul Mihai Eminescu scria acum peste un secol: „corupția e mijlocul cel mai lesnicios de a trăi în România. Acesta este spiritul cel rău care desface societățile românești și le nimicește pân-în sfârșit; acesta este veninul care dă loc la mișcări sociale și la nemulțumire”. Despre CORUPŢIE a scris Eminescu, în anchete zdrobitoare publicate în Ziarul TIMPUL. Cîteva dintre ele le regăsim enumerate într-o introducere la publicistica eminesciană realizată de profesorul George Ene:

„– Atribuirea concesiunii construcției căii ferate Roman-Galați-Brăila-Buzău-București-Pitești-Craiova-Vârciorova consorțiului german Stroussberg, în condiții dezastruoase pentru statul român, prin coruperea unor politicieni și implicarea principelui Carol I, la presiunile unor cercuri politice și financiare din Germania, grupate în jurul cancelarului Bismarck (contractul, nefinalizat, s-a soldat cu o adevărată tutelă impusă de acționarii străini asupra finanțelor țării, cu estorcarea de fonduri și imixtiunea gravă în treburile interne);
– Favorizarea de către ministrul Justiției, D. Geani, a antreprenorilor Schönfeld și Fieldermann în obținerea, din partea statului român, a unei despăgubiri de un milion de lei pentru pretinse daune;
– Răscumpărarea, prin intermediul fostului diplomat englez E. Grant, cumnat al lui C.A. Rosetti, a căii ferate Cernavodă-Constanța, în regim de supraevaluare (șaisprezece milioane față de prețul inițial de nouă milioane lei), în condițiile în care politicianul îndeplinea funcția de ministru de Interne;
– Cîștigarea, prin manopere frauduloase de către deputatul Gr. Eliad a concesiunii construcției cheiului Brăila și cedarea ulterioară a afacerii către Societatea Financiară care, nerespectînd proiectul și calitatea materialelor de construcție prevăzute, a compromis lucrarea, păgubind statul român cu circa 1.780.000 lei (nu a fost încasată nici garanția de 930.000 lei, convenită cu antreprenorul, din cauza unor aranjamente politice);
– Încheierea de către senatorul g-ral Gh. Slăniceanu a unor contracte oneroase cu întreprinzătorul E. Rosenthal, privind aprovizionarea armatei cu furnituri și furaje pentru unități din Dobrogea (trimis în fața înaltei Curți de Casație și Justiție, politicianul a fost achitat la intervenția prim-ministrului);”

Vă dați seamă ce actualitate au cazurile acestea?! Pe 28 iunie 1883, ziaristul incomod Mihai Eminescu, conducătorul jurnalului conservator „Timpul”, este arestat și apoi internat forțat într-o clinică de boli nervoase.

Dacă ziaristul Eminescu a fost, şi este, emblematic pentru tarele naţionale, analizele sale şi concepţia economică este şi mai puţin cunoscută. Pe lîngă creaţia literară şi gazetărească, Eminescu aelaborat şi o teorie mai puţin cunoscută, Teoria Statului Organic. Aceasta a stat la baza unei alte lucrări celebre, “Noua teorie a protecţionismului economic internaţional”, publicată în 1932, a lui Mihail Manoilescu, unul dintre marii economişti ai României, fost guvernator al BNR, teoriile sale privind schimburile comerciale internaţionale fiind foarte populare în America Latină şi în special în Brazilia, unde lucrările sale au stat la baza extraordinarei creşteri economice, peste ani.

„Mulţumesc României şi în special domnului Eminescu pentru faptul că Brazilia a cunoscut cea mai mare creştere economică din lume”. Este afirmaţia surprinzătoare a ambasadorului Braziliei la Bucureşti, Jeronimo Moscardo, făcută cu ocazia decernării de către Academia Română a titlului de Doctor Honoris Causa, în 2003!

José Jeronimo Moscardo de Souza, în același an, a acordat în Formula AS un interviu lămuritor pentru această declarație. Eminescu „ajunsese” în Brazilia prin intermediul unei lucrări de importanță mondială a economistului român Mihail Manoilescu, discipol al marelui poet și gînditor. Teoria despre stat a lui Eminescu (Teoria Statului Organic) fusese încorporată în lucrarea lui Manoilescu,„Théorie du protectionism et de l’échange international” care, tradusă în portugheză în 1932, a ajuns în Brazilia, unde a devenit curs universitar, iar din 1970 program economic pentru întreaga țară. „Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni şi-au clarificat originile inegalităţii, rolul proiectelor de dezvoltare industrială, raporturile dintre industrie şi agricultură, dintre exporturi şi importuri etc. Astăzi, Manoilescu este considerat unul dintre fondatorii Braziliei moderne”…

Influența economică a „tandemului” Mihai Eminescu/Mihail Manoilescu în Brazilia a fost profunda și persistentă, declanșînd interesul universitarilor din alte locuri de pe mapamond. Astfel, în 1996, „Théorie du protectionism et de l’échange international” a beneficiat de analiza academică magistrală a profesorului Joseph Love, de la Universitatea din Illinois, prin cartea sa „Crafting the Third World - Theoring Underdevelopment in Romania and Brazil” („Făurirea Lumii a Treia - Teoretizarea Subdezvoltării în România și Brazilia”), editată deja și în Brazilia, scrie Miron Mangea, în volumul “Eminescu, agent secret, traficant de cărţi interzise şi alte necunoscute din viaţa marelui poet”, apărută în 2017 la Editura Getodacii.

De ce nu ştim aceste lucruri? Pentru că „antisemitul” Mihai Eminescu l-a inspirat pe economistul Mihail Manoilescu care a fost membru al Gărzii de Fier şi al cabinetului pro-nazist Ion Gigurtu. Ca și alte mari personalități ale României, Manoilescu a sfîrșit în temnița de la Aiud în 1950. Familia sa a fost informată de deces abia opt ani mai tîrziu.

Cît despre românii de rînd, tot Eminescu a spus-o cel mai bine „… poporul se zbate fără putere, jumulit și esploatat într-un mod neomenos de către o tagmă de oameni fără merit, fără știință, fără caracter, fără patrie chiar“…