Articol

În ultima săptămână, presa din România a fost din nou la înălțime. Moartea lui Fane Spoitoru a ținut prima pagină a ziarelor și a deschis programele de știri. De când s-a aflat că a murit și până la înmormântarea sa, au fost ziariști care n-au închis un ochi, iar televiziunile comerciale, dar nu numai, au întors subiectul pe toate fețele. Ion Titișor, Spoitoru după numele de scenă, a pășit în lumea celor drepți, precum un faraon. Cortegiul funerar a blocat circulația în București și a strâns lumea ca la urs, sute de mașini scumpe în care se afla spuma interlopilor veniți din toată țara, coroane de flori înalte de trei metri, mii de euro aruncați „ca la mort“, lume cu gura căscată la o astfel de procesiune nemaivăzută.

Peste toate, Spoitoru a avut parte de onoruri speciale, din care au lipsit doar salvele de tun și tricolorul coborât în bernă.  Locul de veci nu este nici la Cernica sau Sânta Vineri, ci la Bellu, alături de Eminescu, Caragiale, Coșbuc, Spiru Haret și Gheorghe Dinică. E vecin de mormânt cu Sergiu Nicolaescu, și la doi pași de titanii culturii românești. Timp de două ore, cimitirul s-a transformat într-o scenă de pe care au răsunat manelele răsplătite cu cinci sute de euro bucata de nevasta defunctului. Mai era puțin și țiganii încingeau grătarele și destupau butoaiele cu vin și bere. Ce a juns și Bellu ăsta, domnule!

Ziariștii au rezistat cu stoicism zeci de ore pentru a surprinde fiecare gest al văduvei, fiecare murmur rostit de rudele îndurerate, fiecare scenă demnă de consemnat în istoria neamului românesc. Dar nu au suflat nicio vorbuliță legată de faptele celui care a tăiat cu sabia mâna unui polițist, de anii petrecuți în pușcărie, de ororile săvârșite de traficantul de carne vie, ori de numărul poveștilor citite de acesta de-a lungul vieții, de teamă să nu-i întinească memoria.

Cu câteva zile înainte, l-am condus pe ultimul drum pe Mircea Albulescu. Din acest punct de vedere, Marele Albulescu a fost un mic copil pe lângă Fane Spoitoru. A trecut aproape nebăgat în seamă pragul nemuririi. Singurul lucru pe care presa l-a observat a fost acela că fiul său a venit la înmormântare îmbrăcat cu un pulover de culoare verde. Nu sutele de roluri memorabile au contat și nici talentul ori steaua sa de pe aleea celebrităților din București, ci faptul că fiul său nu venise îmbrăcat cu haine de doliu. Așa este când te numești Albulescu sau Cozorici, și nu Fane Spoitoru.