Articol

Zilele trecute s-a podus ceva emoţie pe feisbuc, în grupurile cu reşiţeni, când un articol din publicaţia Reper24 anunţa că primarul Reşiţei, Ioan Popa, vrea să demoleze două monumente din oraş, respectiv Moara Juracek şi Şcoala Pittner. Ioan Popa a declarat că noi, reşiţenii, nu ne mai putem minţi, susţinând că în cazul celor două obiective avem de-a face cu monumente istorice, când, de fapt, sunt două clădiri în ruină. „Sunt monumete istorice cu placă pe ele care sunt distruse complet. Noi trebuie să le declasăm ca să putem să le dărâmăm. Nu ne mai putem minți că acelea sunt niște monumente! Nu mai sunt de mult și nu mai pot fi refăcute!”, a afirmat Popa.

Reacţiile reşiţenilor nu au întârziat să apară. Şi, probabil, bănuiţi care au fost reacţiile. În marea lor majoritate reşiţenii au protestat faţă de intenţia „de a dărâma istoria Reşiţei” Adică, grecii, nemţii, americanii şi alte popoare cum de reuşesc să pună în valoare fiecare piatră şi să o facă atracţie turistică, în vreme ce noi, românii, lăsăm în paragină sau chiar distrugem ce mai avem? E adevărat că primarul Ioan Popa şi-a mai nuanţat declaraţiile, precizând că, totuşi, în opinia sa, faţada Morii Juracek poate fi salvată în baza unui proiect, dar Şcoala Pittner nu. Nu, pentru că e prea deteriorată, susţine primarul.

Discuţiile se pot prelungi la nesfârşit, între cei care nu au bani, dar au dorinţă, cu cei care ar avea bani, dar nu au dorinţă. Printre cei fără bani şi cu voinţă de oţel se numără cetăţenii oraşului, iar Primăria ar fi cea cu bani. Problema e că banii sunt număraţi (sper), şi niciodată nu ajung pentru toate… problemele. Trebuie stabilite priorităţi! Şi, după cum se întâmplă de obicei, tot ce ţine de cultură trece pe ultimul loc. Deşi am căzut cu toţii de acord că după activităţile economice, acestea fiind cele care ţin o localitate în viaţă, cultura este cea care dă identitate şi valoare localităţii. Iar monumentele istorice (şi ele) reflectă cultura şi civilizaţia locului. Ar fi superb să avem o Moară Juracek, din secolul XIX, reabilitată, cu săli de expoziţie, cu obiecte şi imagini din Reşiţa veche, cu un ghid care să ne explice cum era viaţa localităţii în urmă cu 200 de ani. La fel şi la singura şcoală reşiţeană din secolul XIX rămasă în picioare, Şcoala Pittner de pe Strada Furnalelor. Necazul e că, deocamdată, avem la Reşiţa două clădiri în paragină şi, ce e foarte grav, acestea sunt locuite de oameni cu probleme sociale, care trăiesc acolo în condiţii mizere. Deci, cele două obiective, în loc să fie o mândrie a reşiţenilor, intră la categoria „ruşinea oraşului”.

Cum să scăpăm de această ruşine? Dărâmăm ruşinea şi nivelăm locul? Sau renovăm clădirile, aşa cum s-a făcut cu Şcoala de Beton şi cu Gara de Sud? Ar mai fi şi a treia variantă, cea mai întâlnită pe la noi: să le lăsăm să cadă singure.