Articol

Nu vă miraţi că afirmaţia din titlu nu am scris-o între ghilmele şi nici măcat nu conţine „ghilimele invizibile”, deşi, în foarte multe cazuri, ironiile ascunse mă caracterizaeză. Nu! În cazul de faţă îmi asum riscul să par uşor patetic, poate chiar ridicol, în ochii comentatorilor de serviciu, în nasul celor cărora totul le pute, pentru că „oricum la Reşiţa nu se întâmplă nimic”! Am mai scris despre acest subiect, anul trecut, tot prin luna mai şi tot ca reacţie în faţa omului care se plânge de  „marele nimic”!

Îl întâlnesc din când în când pe acest om care se plânge că a căzut în partea greşită a lumii. Aşa s-a născut el, fără noroc, într-o ţară în care nimeni nu e bun de nimic, oameni răi, toţi fură, toţi îl sabotează, iar dacă nu fac lucruri rele, greşite ori imorale, atunci nu fac nimic! Şi după ce că s-a născut în ţara asta, a mai avut şi ghinionul să se nască (ori să se stabilească) în Reşiţa, oraşul în care nu se întâmplă nimic! L-am întâlnit şi ieri, un tip cumsecade, agreabil, educat, fost cititor de cărţi şi spectator de teatru, în vremea în care se făceau abonamente în uzină. Îmi zice: vai ce efervescenţă culturală era în anii 80! Cum mergeam noi la teatru, la spectacole, la expoziţii. Acum, nimic! Pentru că nu se întâmplă nimic în Reşiţa. I-am spus că nu e chiar aşa, că luna mai a avut oferte culturale, încât nu le-ai putut face faţă. Tocmai se desfăşoară Festivalul internaţional de Poezie „Porţile Poeziei”, cu sute de poeţi, din Japonia, până în Franţa, dar şi cu spectacole muzicale. La mijlocul lunii, Casa de Cultură au fost „7 zile - 7 arte”, cu trei spectacole de teatru într-o săptămână, cu expoziţii, lansări de carte, muzică, folclor. Pe urmă a fost Festivalul Internaţional „Sabin Pautza”, cu nişte concerte care m-au cutremurat! Iarăşi vă spun, nu vă grăbiţi să-mi spuneţi că fac pe sensibilu’! Nu, dimpotrivă, din punctul meu de vedere sunt un tip prea cinic şi prea puţin educat în ceea ce priveşte muzica clasică şi folclorul. De multe ori nu am timp sau sunt prea obosit ca să merg la concerte. Ori motivez că sunt prea ocupat, deoarece ştiu că nu am educaţia şi rafinamentul necesare să le gust din plin. Iar din snobism nu vreau să mă duc! Dar, aşa neglijent şi ocupat cum sunt, am fost la un concert de pian la două mâini, din cadrul festivalului Pautza. Am zis că fac nişte poze şi mă car! Am rămas pironit în fotoliu până la sfârşit. Dar nu pironit-înţepenit, ci pironit-emoţionat, aproape că aş putea spune că am fost „plin de evlavie”. Cred că aşa ceva simt credincioşii fervenţi când merg la biserică! A fost ceva de genul că mi-am simţit sufletul cu o treaptă mai sus. Cântau tinerii aceia la pian,... o nebunie! Era pe gratis şi sala era aproape jumătate goală! Bine, tot zilele acestea, a mai fost şi un spectacol folcloric cartabil. Apoi festivalul şcolilor populare de artă şi festivalul coral „Ion Românu”, la care n-am apucat să merg. Nu sunt un fan al muzicii corale, dar dacă mă nimeresc la vreo reprezentaţie de acest fel, nu pot să zic că e nasol. Chiar sunt multe coruri profi în zonă. Şi, în tot acest timp, teatrul din Reşiţa a prezentat propriile spectacole şi a adus spectacole din alte oraşe: Deva, Petroşani. A mai fost şi un vernisaj de pictură la Galeria Agora, şi un vernisaj de fotografie artistică la Casa de Cultură. La acestea am fost. Foarte bune! Şi se mai găseşte şi doctorul Romeo Dumitrescu să facă serate culturale!

De aceea zic, Reşiţa, cel puţin primăvara, are o ofertă culturală cât nu poate duce publicul, i-am zis omului nemulţumit. Aaaa, păi, aş veni la teatru, dacă ar fi sala în Govândari! A fost un proiect pe vremea comuniştilor să se facă un teatru în Parcul Tricolorului, dar au venit capitaliştii şi s-a făcut un supermarket, îmi zice omul nemulţumit. Aha, să zicem că m-a prins. Într-adevăr, Govândariul e mult mai populat şi publicul mai uşor de atras.  Dar, unde să te apuci să mai faci un teatru dacă nici sălile din oraşul vechi (Casa de Cultură şi Palatul Cultural) nu le poţi umple decât foarte greu şi foarte rar. Oamenii vor locuri de muncă, în primul rând, abia apoi, teatru! Doar că şi aici, culmea(!), am de făcut aceeaşi observaţie: şi locurile e muncă sunt deja mai multe decât este oferta forţei de muncă. Fiind prost plătite în comparaţie cu ceea ce oferă Occidentul, nimeni nu se înghesuie!

Deci, la Reşiţa se întâmplă lucruri! Ar fi şi de lucru, dar e lucru prost plătit. Iar în ceea ce priveşte cultura, Reşiţa dă pe dinafară! Omul nemulţumit zice că nu se întâmplă nimic, iar cei care fac ceva îşi spun dezamăgiţi: n-ai pentru cine, dom’le, n-ai pentru cine! Şi uite-aşa, era să ne certăm. Noroc că n-am avut timp!