Menu

AJOFM

AJOFM. Peste 250 de persoane şi-au găsit joburi în prima lună a acestui an

În luna ianuarie, 253 de persoane ce erau în căutarea unui loc de muncă au reuşit să îşi găsească un job prin intermediul AJOFM Caraş-Severin. Dintre aceştia, 94 au studii gimnaziale, liceale şi postliceale (87), profesionale (29), doar 26 persoane fiind cu studii universitare.

„Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 ianuarie, 87 au peste 45 de ani, 60 au vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, 58 sunt tineri sub 25 de ani, iar 48 au vârsta între 35 și 45 de ani. Cele mai multe persoane încadrate, 155, sunt de sex masculin”, spune Carla Goagă, consilier superior AJOFM.

AJOFM Caraş-Severin oranizează peste 20 de cursuri de formare profesională

Şomerii din Caraş-Severin se pot recalifica prin intermediul cursurilor puse la dispoziţie de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin. „În luna martie, la Reşiţa va începe un program de formare profesională în meseria de frizer-coafură-manichiură-pedichiură. La cursul gratuit organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin vor participa 20 de persoane”, spune Carla Goagă, consilier superior AJOFM.

Joburi în Germania pentru studenţii cărăşeni puse la bătaie de AJOFM

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin anunţă organizarea unei selecţii pentru studenții care doresc să muncească în Germania pe perioada vacanței de vară.

Carla Goagă, purtătorul de cuvânt al AJOFM Caraş-Severin, precizează faptul că pot participa studenții cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune sau foarte bune de limba germană.

Programul Judeţean de Ocupare a Forţei de Muncă, o şansă pentru cei aflaţi în căutarea unui job

Şi în anul 2018, la nivelul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin a  fost implementat Programul Judeţean de Ocupare a Forţei de Muncă. Acest lucru a condus la încadrarea în muncă a unui număr de 4.078 persoane, dintre care 1.694 femei.

Din totalul persoanelor care şi-au găsit un loc de muncă, 1.236 au peste 45 de ani, 1.023 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1.021 au între 25 și 35 de ani, iar 798 sunt tineri sub 25 de ani.

Spania ne aşteaptă la cules de mere, cireşe, nectarine, căpsuni şi afine

Ca la fiecare început de an, spaniolii se dovedesc generoşi cu românii care vor să câştige un ban în plus muncind în agricultură. Contractele se derulează prin AJOFM, reţeaua EURES.

Un prim contract este oferit de firma Fresgilera S.L. din regiunea Huelva, localitatea Lepe-Huelva, care oferă 50 locuri de muncă la recoltarea căpșunilor, nectarinelor, afinelor, etc.

Programul de lucru este între orele  8-15 , cu o pauza de masă de o jumătate de oră. şi nu se solicită cunoaşterea vreunei limbi străine, salariul oferit fiind de 38 euro net/zi.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog