Menu

arme

Adio arme!

Puţine instituţii au rămas neatinse de putregaiul politicii româneşti. Sigur, ARMATA NU este una dintre ele, însă, în ciuda neajunsurilor generate de înzestrare tehnică şi umană, uneori, ARMATA a fost în ultimii 30 de ani port-drapelul României. Datorită ARMATEI ne aflăm în NATO şi UE!

Când discipolul îşi înfruntă profesorul, iar în partid se ascut armele!

În PSD Caraş-Severin, apele continuă să fie tulburi, după ce preşedintele Ion Mocioalcă a semnat Scrisoarea celor patru în care lui Liviu Dragnea i se cerea demisia de la conducerea partidului. Deputata Luminiţa Jivan, cea care s-a opus, a reacţionat imediat, s-a dus la Bucureşti cu câţiva primari, reclamându-l pe Mocioalcă  lui Dragnea, Codrin Ştefănesu şi ministrului de Interne Carmen Dan pentru tot felul de lucruri.

Două cazuri de braconaj, în mai puţin de o săptămână, în Caraş-Severin

În ultimele săptămâni, pe raza județului Caraş-Severin au fost descoperite mai multe infracțiuni în legătură cu care polițiștii desfășoară cercetări. În noaptea de 15 spre 16 martie 2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin au fost sesizați cu privire la faptul că, în apropierea complexului privat de vânătoare din Ersig, de pe raza localității Vermeș, patru persoane au făcut braconaj.

Caransebeşul, sub asediul armelor de luptă, din preistorie şi până azi!

Vernisajul unei expoziţii extrem de interesante a avut loc vineri, 22 septembrie, la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş. Sub titlul „Evoluţia armamentului, din preistorie, până în zilele noastre”, ea prezintă 11.000 de obiecte care fac parte din colecţia personală a col. Petru Costin, fondator al Muzeului Serviciului Vamal şi membru fondator al Clubului Colecţionarilor din Republica Moldova.

Confiscare de arme şi dosar penal pentru împuşcarea unui urs

La sfârşitul luni mai, lucrătorii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, în baza informațiilor deținute, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că a fost împușcat ilegal un exemplar de urs pe raza unui fond de vânătoare  din zona Armeniș.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog