Menu

Băile Herculane

În pragul sezonului estival, staţiunea Băile Herculane renaşte precum pasărea Phoenix

Era Iosif Armaş, poate cea mai neagră din istoria milenară a staţiunii de pe Valea Cernei, devine istorie cu fiecare zi ce trece, deşi urmele nepăsării şi distrugerii provocate de o privatizare cu dedicaţie sunt încă vizibile. Fapt îmbucurător, au apărut investitori dispuşi să schimbe faţa staţiunii considerată cândva perla Europei, iar acest lucru se va vedea în acest an, începând cu Rusaliile.

Băile Herculane nu este doar staţiunea localnicilor, ci şi a celor care o vizitează!

Vremea deosebit de caldă din această vară timpurie i-a scos din casă pe unii angajaţi ai Primăriei Băile Herculane care, pentru câteva ore, şi-au dovedit calităţile de buni gospodari. Împreună cu primarul Cristian Miclău, aceştia au curăţat trotuarele de iarbă şi au vopsit, pe o porţiune de aproape 300 de metri gardul despărţitor al căii de rulare.

Pompierii se luptă în continuare cu focul din Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei

La ora 7.30 efectivele angrenate în acţiunea de stingere a focului din Parcul Naţional Domoglet-Valea Cernei au plecat spre zona afectată. Două elicoptere au delocat şi la ora 9.30 au început misiunea de aruncare a apei. Recunoaşterea făcută în această dimineaţă de cele două aparate a adus veşti bune, incendiul nu s-a extins peste noapte, dar încă mai fumegă.

Arde o pădure de pini în Parcul Național Domogled – Valea Cernei de lângă Băile Herculane (UPDATE)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraș-Severin, o pădure de pini a luat foc în zona Parcului Naţional Domogled - Valea Cernei, iar incendiul se manifestă pe o suprafaţă de un hectar. Distanţa dintre locul propriu-zis şi staţiunea Băile Herculane este de doar 25 de kilometri.

Yoghini din peste 30 de ţări iau cu asalt Băile Herculane

Staţiunea cărăşeană găzduieşte ca în fiecare an cea mai importantă tabără a yoghinilor. Biroul de presă al MISA ne-a informat că în perioada 25 aprilie-6 mai 2018 sunt așteptați câteva mii de practicanți yoga din peste 30 de țări. „Programul taberei este variat și se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați: practica zilnică a unor posturi de Hatha Yoga, meditații la unison, conferințe pe diverse teme, aprofundarea unor tehnici de yoga avansate, spectacole de teatru, de dans sau de umor, meditații în spirală și multe altele.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog