Menu

Caransebeş

Caransebeşul, mai tare ca Reşiţa pe piaţa muncii

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a găzduit vineri, 7 aprilie, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acţiune organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin.

Municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului a fost ales, împreună cu Băile Herculane, pentru desfăşurarea acestui eveniment deoarece la Reşiţa – oraşul în care, tradiţional, se ţine această bursă – nu s-au înregistrat oferte din partea agenţilor economici şi, prin urmare, aici nu există locuri de muncă vacante.

Pârâul Dalci nu mai este capul răutăţilor în Caransebeş

În ultimul timp, situaţia apei potabile din Caransebeş a făcut obiectul unor îndelungi dispute, responsabilitatea pentru calitatea ei fiind aruncată de la o instituţie la alta. Recent, primarul Felix Borcean a declarat că, deşi până acum vinovat de toate relele părea să se facă pârâul Dalci, care se varsă în Lacul de acumulare de la Zerveşti, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa, în momentul de faţă apa fiind de bună calitate.

Pentru o primăvară curată la Caransebeş

În perioada 3-7 aprilie, Primăria municipiului Caransebeş, societatea Transal Urbis și Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare vor derula o amplă campanie, care vizează cu precădere deșeurile vegetale rezultate din curățarea grădinilor şi se va desfăşura sub genericul „Participă la curățenia de primăvară!”.

Astfel, în ziua destinată ridicării deșeurilor menajere, cetăţenii pot scoate și deșeurile rezultate din toaletarea pomilor, frunze, crengi sau iarbă, acestea urmând să fie depuse lângă pubela de gunoi, pentru a putea fi colectate separat.

Caransebeşul, sub semnul marii culturi

Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului Caransebeş a găzduit marţi, 21 martie, manifestarea dedicată Zilei Internaţionale a Poeziei.

Au furat casa de marcat, cu încasări de doar 500 de lei!

Trei bărbați sunt cercetați penal de polițiștii municipiului Caransebeș pentru că au sustras o casă de marcat dintr-un magazin.

În seara zilei de 17 martie, în jurul orei 22, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 despre faptul că un bărbat necunoscut a sustras  dintr-un magazin din Caransebeș, o casă de marcat în care se afla suma 500 de lei.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog