Menu

consilieri

Lefuri pentru toate funcţiile din Primăria şi Consiliul Local Reşiţa

În şedinţa ordinară din luna noiembrie, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre prin care s-au stabilit salariile de bază pentru funcţiile publice şi contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi al Consiliului local, precum şi din cadrul serviciilor publice fără personalitate juridică, din subordinea Consiliului Local Reşiţa. Salariile merg de la 2.080 de lei, până la 15.200 de lei.

Hotărâri importante în mapele consilierilor caransebeşeni

Consilierii caransebeşeni se întâlnesc joi, 20 decembrie, în şedinţă ordinară, pe ordinea de zi figurând câteva proiecte de hotărâre importante pentru municipiu.

Anul viitor, caransebeşenii vor fi impozitaţi ca şi în 2018

Consilierii locali caransebeşeni au aprobat, în şedinţa de la sfârşitul lunii noiembrie, proiectul de hotărâre care stabileşte impozitele şi taxele locale pe raza municipiului, inclusiv în satul Jupa, pentru 2019, la nivelul celor din 2018.

Aceeaşi hotărâre mai prevede că, în cazul achitării până în data de 31 martie, atât în cazul impozitului pe clădiri, cât şi al celui pe teren sau pe mijloacele de transport, persoanele fizice şi juridice beneficiază de o reducere de 10 la sută din suma datorată.

Marcel Vela le cere nemulţumiţilor din PNL Băile Herculane să se potolească!

Marcel Vela

Neînţelegerile existente în sânul Organizaţiei PNL Băile Herculane, care au ajuns şi în spaţiul public, au făcut obiectul unei întrebări la care a răspuns astăzi preşedintele filialei judeţene, Marcel Vela, la o conferinţă de presă. Diplomat, acesta le-a cerut celor nemulţumiţi să încerce să rezolve pe care amiabilă astfel de probleme, în caz contrar împotriva lor vor fi luate sancţiuni.

Se poate şi aşa: primarul Reşiţei a mulţumit consilierilor PSD!

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local Reşiţa a avut şi un proiect de hotărâre la care primarul Ioan Popa ţinea mult, deoarece se referea la  achiziţionarea  mai multor parcele de teren de la TMK, însumând peste 26 de hectare de teren. Spre deosebire de alte şedinţe, în care ieşeau scântei pe marginea proiectelor care aveau nevoie de votul a două treimi din numărul total al aleşilor, de data aceasta, în premieră, toată lumea a fost de acord cu toată lumea, iar primarul le-a mulţumit consilierilor, în special celor social-democraţi, fără votul cărora priectul nu ar fi trecut.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog