Menu

contracte

Administratorii şi asociaţiile de proprietari sunt în atenţia inspectorilor ITM

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin aduce la cunoştinţa tuturor asociaţiilor de proprietari faptul că au obligaţia legală de a încheia contracte individuale de muncă (cu timp parţial sau cu normă întreagă) cu cei care desfăşoară activităţi remunerate.

„Conform Normelor de aplicare ale Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, Comitetul executiv al asociaţiei de proprietari angajează şi demite personalul necesar, încheie şi reziliază contracte cu persoane fizice/juridice”, se arată într-un comunicat al ITM.

Victor Naidan: „Teoretic, sistemul poate fi implemenat în martie 2017, dacă constructorii îşi respectă clauzele contractuale“

Victor Naidan

Încă un proiect important pentru judeţul Caraş-Severin se chinuie să ajungă la liman. Este vorba de Sistemul integrat de managemet al deşeurilor, un proiect al Consiliului Județean Caraș-Severin, care ar fi trebuit finalizat la mijlocul anului 2015. Potrivit managerului de proiect, arhitectul Victor Naidan, situația se datorează incapacității profesionale de care au dat dovadă constructorii până acum, dar și legislației în vigoare.

Chirie la Primăria Reșița, echivalentul unui prânz la un restaurant modest

cabluri în Lunca Bârzavei, Reșița

Cu fiecare zi ce trece, primarul Reșiței Ioan Popa are parte de tot mai multe surprize lăsate moștenire de predecesorii săi. Este vorba de contracte încheiate între instituția pe care o conduce și firme și companii ce activează în diverse domenii de activitate. Potrivit edilului-șef, multe dintre aceste contracte vor fi reanalizate și renegociate, iar altele reziliate.

Ioan Crina: „Nu putem spune că administraţia Stepanescu a făcut contracte numai pe comisioane”

Ioan Crina, candidatul PSD la Primăria Reşiţa, este convins că pot fi atraşi investitori în Parcul Industrial din Valea Ţerovei, prin acordarea de facilităţi. Venirea mai multor investitori la Reşiţa ar crea un mediu concurenţial care va face ca salariile angajaţilor să crească, pentru că salariaţii vor putea opta pentru firmele care plătesc mai bine.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog