Menu

controale

Statistic stăm bine la tăierile ilegale din Caraş-Severin, cel puţin aşa declară cei de la Garda Forestieră

În urmă cu o săptămână, Agent Green si EuroNatur prezenta în Parlamentul European un material jurnalistic realizat în mare parte în Caraş-Severin cu privire la dezastrul din ariile naturale protejate. Datele prezentate arată că în pădurile din judeţ tăierile ilegale nu pot fi stopate, iar numărul ariilor defrişate este tot mai mare.

În ciuda a sute de controale şi amenzi de mii de lei, abaterile rămân!

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin se numără printre instituţiile statului care excelează prin numărul mare de acţiuni şi de controale întreprinse la agenţii economici din judeţ. Lună de lună, inspectorii ITM aplică sute de sancţiuni, dar cu toate acestea, lucrurile nu par să se îndrepte.

În luna iulie, inspectorii ITM au aplicat trei sancţiuni pentru muncă la negru

Acţiunile întreprinse de Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin au continuat şi în luna iulie a acestui an. Au fost efectuate 214 controale, din care 104 în domeniul relaţiilor de muncă şi 110 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, aplicându-se amenzi contravenţionale în valoare totală de 148.500 lei.

ANAF veghează! Controalele au avut rezultate concrete în Caraş-Severin

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin – Inspecţie Fiscală (structură din cadrul ANAF) a efectuat, în semestrul I al acestui an, 272 de acţiuni de inspecţiie fiscală, atât la persoane juridice, cât şi la persoane fizice.

Amenzi ursturătoare pentru patronii din Caraş-Severin care încurajează munca la negru

În luna iunie, mai mulţi patroni au primit amenzi de peste 96.000 de lei pentru munca la negru.  Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin a efectuat 226 controale, din care 113 în domeniul relaţiilor de muncă şi tot atâtea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Mihaela Aga, purtătorul de cuvânt al ITM Caraş-Severin spune că în domeniul relațiilor de muncă valoarea amenzilor aplicate a fost de 75.200 lei, din care 60.000 lei pentru trei angajatori în firmele cărora lucrau trei persoane fără forme legale de angajare.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog