Menu

corp de control

Vicepreşedintele Senatului cere o anchetă legată de incendiile din Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului

Într-un comunicat de presă al USR Caraş-Severin, se arată că senatorul Mihai Goțiu i-a solicitat prim-ministrului Mihai Tudose să dispună de îndată o anchetă a Corpului de control al Guvernului cu privire la incendiile de la sfârșitul săptămânii din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului.

Corpul de control al prefectului a fost chemat să facă ordine în Consiliul Local Păltiniș!

Prefectura Caraș-Severin

Nici nu a început bine actualul mandat al administrațiilor publice locale, că au și apărut primele scandaluri legate de alegerea viceprimarilor. Tonul a fost dat la Domașnea acolo unde s-a înregistrat un adevărat record în materie de decizii politice. Pentru că aleșii locali au încălcat protocolul încheiat la nivel județean încheiat între PSD și PMP, Ion Mocioalcă i-a retras sprijinul politic viceprimarului său, la nici două ore de la alegerea acestuia.

Powered by Jasper Roberts - Blog