Menu

deşeuri

La Caransebeş, deşeurile aduc bani

Directorul SC Transal Urbis SRL Caransebeş, Ovidiu Chimigeriu, a declarat recent că, în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor textile şi a articolelor vechi de încălţăminte, realizată prin intermediul celor patru containere de pe raza municipiului, Caransebeşul stă surprinzător de bine.

Pe Aleea Narcisei din Reşiţa, în loc de flori sunt pet-uri peste tot!

Colectarea selectivă a deşeurilor continuă să dea bătăi de cap autorităţiilor care, deşi au investit sume importante în achiziţionarea containerelor, constată că situaţia nu este nici pe departe de cea pe care ne-am dori-o. Pe de-o parte, de vină sunt cetăţenii, obişnuiţi să arunce la grămadă deşeurile menajere, iar pe de altă parte, responsabilitatea revine şi firmelor care se ocupă, pe bani publici, de ridicarea acestor deşeuri din plastic, hârtie ori sticlă.

Felix Borcean vrea o uzină electrică pe deşeuri la Caransebeş

Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, şi city-managerul Andrei Ungur au fost recent la Bucureşti, unde au purtat discuţii cu reprezentanţii unei firme care vrea să construiască în ţara noastră o uzină electrică ce va folosi deşeurile drept combustibil.

Proiectul de gestionare a deşeurilor din judeţ ajunge la final

Ieri, 4 ianuarie, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ a fost încheiată activitatea de recepție la terminarea lucrărilor de construcții, aferente investiției „Fazarea proiectului sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin”, din cadrul contractului (CL1) ”Proiectare şi execuţie de lucrări aferente proiectului – Sistem integrat de management al deșeurilor în judeţul Caraș-Severin – Construire centru de management integrat al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin”.

La Caransebeş, tariful la gunoi scade şi se uniformizează

Dată fiind situaţia delicată a tarifului pe care caransebeşenii îl achită pentru gunoiul menajer, problema iscând discuţii aprinse între consilierii liberali şi cei social-democraţi în cadrul ultimelor şedinţe, primarul Felix Borcean a făcut recent câteva precizări pe această temă.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog