Menu

Frontieră

Doi kosovari au încercat să ajungă în Occident, via Berlişte

Două persoane au fost reţinute de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaş – I.T.P.F. Timişoara, pe când încercau să treacă ilegal frontiera din Serbia în România.

În această dimineaţă, în jurul orei 11.20, o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaş, care executa misiuni de supraveghere pe direcţia localităţii de frontieră Berlişte, a observat, două persoane care se deplasau pe jos, peste câmp, dinspre Serbia spre România.

Trafic de droguri la granița cu Serbia. Flagrant la Rusova Nouă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaş - I.T.P.F. Timişoara au reușit sâmbătă, 1 octombrie, să surprindă în flagrant o persoană cu domiciliul în Caraș-Severin care intenționa să introducă în țară, peste frontiera verde, două pachețele ce conțineau o substanță vegetală suspectă a fi canabis, în total, 300 grame.

Lovitură grea dată de poliţişti şi procurori grupării „La Famiglia“, din Oraviţa (UPDATE)

Acțiune amplă a ofițerilor din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Naidăș și ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin care în această dimineață efectuează, sub supravegherea procurorului, un număr de 19 percheziții domiciliare, atât în Oravița și în localitățile limitrofe, cât și în Reșița. Polițiștii de frontieră sunt sprijiniți de ofițeri de la investigarea fraudelor și investigații criminale, din cadrul Poliției Oravița și IPJ Caraș-Severin.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog