Menu

infrastructură

Primarul Reşiţei: „Cine încearcă să ne îndrepte spre Est e un idiot”

Ioan Popa

Ioan Popa vrea să ducă Reşiţa în Alianţa Vestului. Edilul-şef vede în acest demers iniţiat de primarii liberali din Cluj, Oradea, Arad şi Timişoara posibilitatea de a atrage bani pentru dezvoltare direct de la Bruxelles.

Reşiţenii, în căutarea fericirii

Ideea aceasta cu „oraşe fericite”, desigur, nu-i aparţine primarului Reşiţei, Nelu Popa, dar primarului i s-a povestit, i-au căzut nişte cărţi în mână, şi, încercând şi el să se dumirească despre ce trebuie să facă un primar în oraşul său, a adoptat-o.

Staţiuni turistice există, dar nu sunt recunoscute

Banatul Montan are de toate: Dunăre, munte, lacuri, baraje, construite de mâna omului, fiind, din acest punct de vedere, unul dintre cele mai frumoase județe din țară. Nu este, însă atât de atrăgător pe cât ne-am dori și ar fi nevoie. Fără o investiție corespunzătoare în turism și o infrastructură rutieră, și nu numai, adecvată vremurilor pe care le trăim, este greu de crezut că se va schimba ceva.

Cartierul reşiţean Cuptoare. Măreţie, tristeţe, dezolare!

Cartierul reşiţean Cuptoare este locul în care nu ştii dacă să te minunezi de măreţia şi frumuseţea naturii ori să te întristezi de aspectul dezolant al străzilor şi de singurătatea bătrânilor. Deşi este ridicat la rang de cartier al municipiului Reşiţa, Cuptoare este, de fapt, un sat uitat de lume, din care tinerii au plecat, şcoala s-a închis, iar vârstnicii se luptă cu drumurile proaste, cu lipsa reţelelor de apă potabilă şi de canalizare.

Powered by Jasper Roberts - Blog