Menu

judecătorie

Ionesie Ghiorghioni rămâne în puşcărie! Cel puţin până la începutul anului viitor

Ionesie Ghiorghioni

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni nu are noroc. După doi ani şi nouă luni petrecuţi în spatele gratiilor, pentru fapte de corupţie, ieri spera ca magistraţilor să li se fi făcut milă de el şi să-l lase în libertate. Din păcate pentru cel considerat mâna dreaptă a lui Sorin Frunzăverde, instanţa Judecătoriei Timişoara a fost de altă părere.

Patronul Clubului Bambbo, din Reșița, a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare

Foto: adevărul.ro

Controversatul om de afaceri reșițean, Cătălin Radu, proprietarul unui restaurant și a mai multor cluburi, a fost condamanat de Judecătoria Timișoara la un an de închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, cu executarea pedepsei în regim de detenţie.

În nici o lună, șapte magistrați reșițeni au fost chemați la CSM să răspundă disciplinar

În doar trei săptămâni, începând din data de 6 octombrie, numai puțin de șapte magistrați ai Tribunalului Caraș-Severin au ajuns sau vor ajunge să fie discutați disciplinar în CSM, după ce Inspecția Judiciară a constatat abateri săvârșite de cei în cauză. Unul dintre aceștia, Nicușor Maldea, a fost arestat între timp, pentru fapte de corupție. Ultimele patru cazuri sunt ale unor judecătoare de la Judecătoria Reșița și Tribunalul Caraș-Severin.

Powered by Jasper Roberts - Blog