Menu

Judo

Aur şi argint pentru sud-vest, de la Cupa Nordului

În perioada 26-28 mai, la Baia Mare s-a desfăşurat Cupa Nordului la judo, întrecere la care, printre cei peste 300 de sportivi, s-au aflat şi doi tineri de la Clubul Energetica din Caransebeş, pregătiţi de antrenorii Ion Radu şi Ioan Răuţu. Astfel, la U 11, Bogdan Şelner a obţinut aurul la categoria 50 kg, iar la U 13, Alexandru Borcean a câştigat medalia de argint la categoria 42 kg.

Deplasarea celor doi judoka la Baia Mare a fost posibilă cu sprijinul Primăriei municipiului Caransebeş.

Un caransebeşean, pe podium la Naţionalele de Judo

Sâmbătă, 18 februarie, la Suceava a avut loc Finala Campionatului Naţional Individual de Judo under 18 (Cadeţi), întrecere la care au participat peste 300 de sportivi de la 62 de cluburi din ţară.

Un caransebeşean a dat cu sârbii de pământ!

Alexandru Chicin

În zilele de 11 şi 12 februarie, la Temerin, în Serbia, s-a desfăşurat Turneul Internaţional de Judo TSK, competiţie la care Caransebeşul a fost reprezentat de tânărul Alexandru Chicin, legitimat la Clubul Energetica, antrenori Ion Radu şi Ioan Răuţu.

La întreceri au participat peste 600 de sportivi din Slovenia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Muntenegru, Bulgaria, Ungaria, România şi ţara-gazdă, Serbia.

Tinerii judoka din Caransebeş, la înălţime pe malul Dunării

Sâmbătă, 28 ianuarie, la Drobeta Turnu Severin s-au desfăşurat întrecerile Turneului Internaţional de Judo „Cupa Drobeta”, competiţie la care au participat peste 450 de sportivi din Ucraina, Serbia, Croaţia, Bulgaria, Moldova şi Kosovo, ţara noastră fiind reprezentată de cele mai bune cluburi la ora actuală în această disciplină sportivă, ceea ce face ca rezultatele obţinute de tinerii de la „Energetica” din Caransebeş să fie cu atât mai meritorii.

Judokanii din Caransebeș, câștigători ai Cupei Drobeta

Foto: Andreea Chicin

Sâmbătă, 29 august, la Drobeta Turnu Severin s-a desfășurat Cupa Drobeta la judo, competiție internațională de tradiție, la care au participat aproape 600 de judokani din Serbia, Bulgaria, Croația, Bosnia Herțegovina, Republica Moldova și România.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog