Menu

liberali

Primarul Popa către consilierii PSD: „Cineva vă sfătuieşte prost”

Ioan Popa

După ce liberalii au bătut palma cu pesediștii în Consiliul Local Reșița și l-au convins pe Paul Vasile să demisioneze din funcția de viceprimar în detrimentul lui Gabriel Duruț (PSD), mulți au crezut că disputele dintre cele două tabere vor înceta de îndată, iar în Consiliul Local se va așterne liniștea și concordia.

La Caransebeş, rămâne cum vor liberalii!

Chiar dacă toată lumea se aştepta să fie una cu scântei, şedinţa ordinară de marţi, 28 februarie, a Consiliului Local Caransebeş s-a desfăşurat într-o relativă linişte, asta şi poate datorită gestului făcut de primarul Felix Borcean, care a oferit, în avans, fiecărei femei din sală câte o floare în contul zilei de 1 Martie.

Marcel Vela: „Grindeanu şi PSD nu au ţinut seama de amendamentele Opoziţiei”

Marcel Vela

Parlamentarii liberali cărăşeni au depus un număr de 14 amendamente la bugetul de stat pe 2017, care includeau proiecte în valoare de peste 70 de milioane de lei pentru dezvoltarea unor oraşe precum Caransebeş, Băile Herculane şi Reşiţa. Din păcate, după cum susţine senatorul Marcel Vela, majoritatea parlamentară a ignorat amendamentele Opoziţiei şi a votat bugetul propus de PSD.

15 ianuarie, ziua în care liberalii au uitat de... PNL

Pentru cunoscători, 15 ianuarie nu este doar ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, ci și data la care, în 1990, printr-o Decizie a Tribunalului Municipiului București, se (re)înființa Partidul Național Liberal, continuatorul partidului apărut în 1875. În anii trecuți, momentul era marcat, măcar printr-o notă trimisă de liderii PNL pe adresa redacțiilor. Anul acesta, nimic.

Primarii liberali sunt nemulţumiţi de preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu

Silviu Hurduzeu

Nu doar primarul Reșiței, Ioan Popa, este nemulțumit de felul în care conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin a împărțit banii pentru plata arieratelor, a ratelor pentru creditele contractate de primării sau de confinanțare a unor proiecte.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog