Menu

mountain biking

„Herculane pedalează”, pe valea Cernei

Pe valea Cernei, s-a desfăşurat, ieri, un eveniment sportiv inedit, sub denumirea: „Herculane pedalează”. Evenimentul a fost organizat din dorința de a arăta că există mulți bicicliști în Băile Herculane și de a încuraja mersul pe bicicletă în oraș. Evenimentul se va transforma într-o competiţie veritabilă de mountain bike, chiar din aceasta toamnă. Referitor la organizarea unei competiţii, a venit confirmarea specialiştilor, după parcurgerea traseului enduro din zona lacului de pe Valea Cernei.

Mai sunt doar două zile până la Festivalul Rocker's Challenge, de la Sasca Montană

La sârșitul săptămînii, 3 și 4 iulie, Sasca Montană va fi din nou în atenția iubitorilor de rock de cea mai bună calitate, prin tradiționalul festival Rocker’s Challenge ce va avea loc aici. Acesta va fi completat cu activități de outdoor și multă distracție. În comuna cărășană sunt așteptați să vină peste 2.000 de turiști din țară, dar și din străinătate. Oaspeții se pot caza în pensiuni, în casele localnicilor dar și în campingul amenajat cu toate utilitățile necesare.

Powered by Jasper Roberts - Blog