Menu

parc naţional

Un Parc naţional fără plan de management e ca şi cum nu ar exista!

Timp de două zile, 24-25 august, Grupul Ecologic de Colaborare Nera (GEC NERA) a monitorizat starea patrimoniului natural din rezervația naturală Cheile Carașului care este supus conservării potrivit Legii privind Regimul Ariilor Naturale Protejate. Monitorizarea s-a făcut de către voluntarii GEC Nera pe traseul intrarea în chei dinspre Carașova – canionul mic al Carașului din apropierea punctului turistic Prolaz.

Ministerul Mediului şi Romsilva fac jocuri „pe sub masă” în PN Semenic - Cheile Caraşului?

Activişti GEC Nera Oraviţa continuă disputa cu structurile RNP Romsilva din Caraş-Severin, pe tema Proiectul planului de Management (PM) al Parcului Naţional Semenic Cheile – Caraşului. Documentul se află în dezbatere la Agenţia Naţionala pentru Protecţia Mediului care urmează să-l promoveze  la Ministerul Mediului pentru aprobare. Doar când acest document va avea la bază un ordin de ministru pentru aprobare ,el va avea un caracter obligatoriu inclusiv pentru RNP Romsilva, susţin cei de la GEC Nera.

Acuze grave aduse conducerii Parcului Naţional Porţile de Fier

Grupul Ecologic de Colaborare NERA a monitorizat în perioada decembrie 2017 - februarie 2018 informaţiile asumate de autorităţi publice sau persoane fizice cu responsabilităţi în domeniul protecţiei naturii, care au apărut în spaţiul public sau au fost puse în mod direct la dispoziţia GEC Nera, din care rezultă distorsiuni în procesul de elaborare a planului de management (PM) a Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului (PNSCC).

GEC Nera acuză indiferenţa Ministerului Mediului faţă de tăierile ilegale de pădure de pe Semenic

În anul 2017, Grupul Ecologic de Colaborare Nera Oraviţa a trimis Ministerului Mediului, structurilor din subordine şi Guvernului României notificări privind elementele de ilegalitate ale contractului de administrare al Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului. Potrivit contractului, Planul de management al parcului trebuia elaborat şi finalizat în termen de 2 ani de la semnarea contractului de administrare între RNP Romislva şi Ministerul Mediului, adică până la sfârşitul anului 2016.

În ciuda semnalelor din presă, continuă să se taie pădurea din Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului

Săptămânile trecute scriam despre dezastrul din Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului unde pădurea se taie fără milă, dar şi fără frică de autorităţi. Aminteam atunci despre o zonă situată deasupra Văliugului, cunoscută de localnici sub numele de Topliţa, unde pădurea de pe aproape 50 de hectare a fost rasă în mai puţin de cinci ani.

Defrişările, deşi termenul este impropriu, au loc într-un parc naţional unde este interzis acest lucru. Dacă aici întâlnim astfel de situaţii, să ne imaginăm ce se întâmplă acolo unde nu există interdicţii de acest gen.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog