Menu

pompieri

Două incendii au izbucnit ieri-seară în Reşiţa, la două minute unul de celălalt

Un accident de circulaţie în urma căruia două autoturisme au fost grav avariate s-a soldat şi cu izbucnirea unui incendiu la una dintre maşinile implicate în evenimentul rutier.

Conform pompierilor, anunţul a fost făcut la orei 23.13 şi a fost solicitat un echipaj pe strada Rodnei din municipiu. La faţa locului s-au deplasat şi echipaje ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin şi unul al Jandarmeriei.

A pierdut controlul volanului şi a ajuns în albia râului Miniş. Din fericire victimele au fost preluate în stare de conştienţă

Un accident de circulaţie s-a produs astăzi, în jurul orei 11.00, pe DN 57 B, Bozovici-Oraviţa în care a fost implicat un autoturism şi care s-a soldat cu două victime. Poliţiştii spun că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, pe carosabil nefiind vizibile urme de frână, iar maşina a ajuns în albia râului Miniş.

Norocul victimelor a fost că printre primele persoane care au fost martore se număra şi un pompier militar din cadrul Gărzii de Intervenţie Bozovici aflat în timpul său liber care a acordat primul ajutor până la sosirea colegilor.

Un microbuz a fost incendiat în comuna Zăvoi. Poliţiştii fac cercetări în acest caz

Două echipaje de pompieri militari au intervenit ieri seară la stingerea unui incendiu produs la o autoutilitară parcată în comuna Zăvoi, satul Valea Bistrei. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Pompierii spun că în urma cercetărilor se pare că focul a fost pus intenţionat.

Sirenele pentru situaţii de urgenţă vor suna din nou miercuri, de la ora 10

Primul exerciţiu din 2019 pentru verificarea funcţionării sistemelor de alarmare a populaţiei în caz de dezastre are loc miercuri, 9 ianuarie, între orele 10.00 şi 11.00.

„Astfel de exerciţii se desfăşoară, începând cu luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni. Prin sirenele de alarmare publică de pe raza Municipiului Reșița, va fi transmis unul din cele patru semnalele acustice de protecție civilă, în funcție de situația creată de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență”, spune Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic Caraş-Severin.

Acoperişul unei case din Ramna, cuprins de flăcări (UPDATE)

Un incendiu de proporţii a fost anunţat în această dimineaţă, 8 ianuarie în localitatea Ramna, o casă fiind cuprinsă de flăcări. Pompierii militari ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin s-au deplasat de urgenţă cu două autospeciale de stingere.

Conform reprezentanţilor inspectoratului nu s-au înregistrat victime ci doar pagube materiale. „Este afectat acoperişul pe o suprafaţă de 120 de mp, o bucătărie, două dormitoare şi un hol“, a precizat Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al ISU.

UPDATE ora 11.00

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog