Menu

relații

Inspectorii ITM au depistat în luna noiembrie 45 de persoane muncind la negru

În luna noiembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin a efectuat 229 controale, din care 118 în domeniul relaţiilor de muncă şi 111 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, aplicând amenzi contravenţionale în valoare totală de 368.000 lei.

Dezvoltarea relaţiilor române-sârbe, prin „Forumul pentru Identificarea de Parteneri”

Hotelul Rogge, din Reşiţa, a fost astăzi gazda evenimentului  „Forum pentru Identificarea de Parteneri” (Partners Search Forum), parte a Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia. Secretariatul Comun din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara a fost organizatorul Forumului. Au participat reprezentanţi  ai instituţiilor de stat, ai ONG-urilor şi ai administraţiilor publice din cele două ţări.

Fără zeciuială, pile, prietenii şi relaţii! Vom trăi să o vedem şi pe asta la Primăria Reşiţa?

Viceprimarul Reșiței, Paul Vasile, și colaboratorii săi au mers ieri pe teren, acolo unde era planificată recepționarea lucrărilor efectuate de Asocierea Hidroconstrucția și Electrosistem. Lucrările au fost executate din fonduri europene, în cadrul Programului POS Mediu I – de reabilitare și extindere a conductelor de aducțiune, a rețelelor de distribuție și rețelelor de canalizare.

Powered by Jasper Roberts - Blog