Menu

schimbare

Reșița se schimbă prin lectură

Primăria Reșița, Clubul Lions, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”, Centrul de Voluntariat Reșița și firma Santal au demarat un interesant proiect de atitudine civică, prin care se încearcă atragerea reșițenilor, în special a tinerilor, spre lectură.

Silviu Hurduzeu a fost lăsat la vatră!

Cine a crezut că guvernul de tehnocrați al lui Dacian Cioloș va sta departe de politică s-a înșelat amarnic. De cum au ajuns să fie investiți în funcție, noii titulari ai ministerelor au începuit să-și aducă oamenii de încredere. În numele reformei și a schimbării radicale a modului de guvernare, a atitudinii față de oameni fiecare ministru a procedat cum a crezut că e mai bine pentru cei care și-au pus încredere în ei. I-au înlăturat pe directorii, secretarii și subsecretarii de stat fideli PSD, iar în locul lor au pus oameni loiali doctrinei liberale.

Pleacă ai noștri, vin ai noștri!

Avem un nou guvern rezultat în urma demisiei lui Victor Ponta, dar și o situație paradoxală, în sensul că prefecturile sunt conduse de oamenii vechiului regim. În aceeași situație sunt și secretarii de stat, directorii din ministere și șefii instituțiilor publice din teritoriu, puși pe funcții de PSD.

Cristian Buică propune nume noi de străzi în Reşiţa: str. Ion Chichere, str. Bebe Cojocaru!

Cetăţeanul de Onoare al municipiului Reşiţa, Cristian Buică, propune ca numele unor personalităţi reprezentative ale artei şi culturii care au trăit în Reşiţa să fie atribuite unor străzi din oraş. Cantautorul Cristian Buică a lansat această iniţiativă, în mod oficial, la festivitatea în cadrul căreia i-a fost acordată diploma de Cetăţean de Onoare, la primăria municipiului, dar, a reluat ideea şi cu alte ocazii.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog