Menu

Semenic

Se circulă cu dificultate pe drumurile ce duc pe Semenic şi Muntele Mic

Județul Caraș-Severin se află, încă de ieri, sub atenționare COD GALBEN de vreme severă, caracterizată prin ninsori și vânt cu intensificări periodice. În zona de munte precipitațiile sunt mai însemnate cantitativ decât în celelalte regiuni ale județului, ninge și la această oră, iar viscolul aduce cantități mari de zăpadă pe carosabil.

S-a deschis circulaţia pe tronsonul de drum Prislop-Semenic

Începând cu ora 19, a fost reluată, oficial, circulaţia rutieră pe DJ 582 E Prislop – Semenic, după cum informează Biroul de Comunicare din cadrul Direcţiei de Drumuri Judeţene Caraş-Severin. Datorită condiţiilor meteorologice, traficul se desfășoară în continuare în condiții de iarnă. Respectivul tronson fusese închis astăzi la prânz, datorită depunerilor masive de zăpadă şi a vântului care a suflat cu până la 125 km/oră.

Uite curentul, nu e curentul. Staţiunea Semenic, nealimentată cu energie electrică

De zile întregi zona Semenic are probleme cu alimentarea cu energie electrică. Astăzi, prefectul Matei Lupu a cerut celor de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin să insiste la furnizorul de energie electrică să rezolve problema staţiunii. Se pare că pe Semenic nu sunt turişti, doar pe Muntele Mic sunt cazaţi 50 de persoane, dar operatorii de turism sunt dotaţi cu generatoare.

Drumul spre Semenic se deschide astăzi doar pentru urgenţe

Conform directorului Direcţiei Judeţene de Drumuri Caraş-Severin, Gabriel Francisc Stika, drumul spre Semenic va fi deschis în următoarele ore pe un singur fir, doar pentru urgenţe.

O tânără din Timişoara şi-a pierdut mobilul în zăpadă, dar l-a recuperat de la jandarmii montani

O tânără din Timișoara ajunsă în stațiunea Crivaia, din masivul Semenic, nu a acordat o importanță deosebită bunurilor personale şi şi-a pierdut telefonul mobil pe pârtia de schi.

Împreună cu prietenul ei, tânăra a început să-şi caute telefonul pe pârtie iar siguranţa lor şi a schiorilor era să fie pusă în pericol, moment în care un jandarm montan, aflat în timpul său liber, le-a venit în ajutor.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog