Menu

Soceni

Cinci maşini s-au ciocnit la Soceni. Nu s-au văzut de fumul dens al unui incendiu de vegetaţie

Din primele date se pare că în apropiere de localiatea Soceni s-a produs un eveniment rutier în care sunt implicate cinci autoturisme. Şoferii nu s-ar fi văzut între ei din cauza unui incendiu de vegetaţie care a izbucnit în zonă, iar fumul dens a redus vizibilitatea.

Se pare că două persoane au suferit răni uşoare, dar din fericire viaţa nu le-a fost pusă în pericol. Deocamdată se efectuează cercetări, iar circulaţia se desfăşoară cu dificultate în zonă.

Ioan Păun, din Soceni, producătorul de cârnaţi de capră care a refuzat „Chefii la cuţite”

Ioan Păun

Dacă, în perioada 15-18 noiembrie, la Bucureşti, la Pavilionul B2 din cadrul Romexpo, tot va avea loc ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României, unde reprezentanţii Consiliului Judeţean vor prezenta o serie de materiale de promovare a Caraş-Severinului, precum şi produse culinare recunoscute din Banatul Montan, ar fi bine să aducem în atenţia cititorilor un producător recunoscut nu doar pe plan naţional, ci şi internaţional.

Accident la Soceni. Şoferul autoturismului a ajuns la spital după ce a fost descarcerat

Trei echipaje de pompieri, două ambulanţe şi două de poliţişti au intervenit astăzi, 11 aprilie, în jurul orei 19.00 la un accident de circulaţie. Incidentul s-a produs la intrarea în localitatea Soceni din direcţia Reşiţa, implicate fiind un autoturism şi un tir. Şoferul autoturismului a fost încarcerat, fiind nevoie de operaţiunile pompierilor de descarcerare, dar din fericire acesta a fost preluat de către ambulanţă în stare de conştienţă. Şoferul a fost transportat la spitalul din Reşiţa, unde primeşte îngrijiri medicale.

Accident cu răniți, lângă Soceni

În această dimineață, în jurul orei 9, a avut loc un accident rutier pe DN 58, la intrarea în localitatea Soceni. Ajunși la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că un bărbat  de 54 ani, din Reșița, a condus un autoturism din direcția Reșița spre Caransebeș, iar la km 29, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă regulamentar din sens opus.

Un șofer din Timiș este autorul unui accident în Caraș-Severin

În data de 6 august, în timp ce S.D.V., de 29 ani, din judeţul Timiş, conducea un autoturism în afara localităţii Soceni, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, fiind ploaie torenţială şi carosabil umed, iar într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unui copil, pasager în autoturism, care a fost transportat la Spitalul Municipal Caransebeş, unde a fost internat.

Powered by Jasper Roberts - Blog