Menu

Sorin Grindeanu

Premierul Grindeanu îl trimite pe ministrul Economiei la Reșița

Sorin Grindeanu, la Reșița

Viitoarele investiții strategice din România, ce vor fi făcute în concordanță cu Comisia Europeană, vor viza trei domenii principale: transporturile, energia și apărarea. Cadrul legislativ ce se va crea în acest sens va impulsiona proiectele de dezvlotare în cele trei direcții. Iar acest cadru va ajuta și UCM Reșița care este furnizor pentru toate cele trei componente.

Umbra lui Grindeanu la Reşiţa!

Prin aducerea la Reșița a lui Sorin Grindeanu, Sevil Saiddeh și Liviu Dragnea PSD Caraș-Severin a punctat din nou la impresia artistică. A demonstrat că, măcar în aparență, este un partid unit care știe că prezența liderilor importanți în teritoriu este una benefică în perspectiva acțiunilor viitoare. Și nu e vorba doar în cazul premierului care este originar din Caraș-Severin.

Să ne luăm gândul de la autostradă în Caraş-Severin

Sorin Grindeanu, la Reșița

Acesta a fost mesajul transmis ieri de premierul României aflat într-o scurtă vizită la Reșița. Întrebat dacă ar putea ajuta județul cu construcția unei autostrăzi, ceea ce ar însemna mult pentru străinii care doresc să investească în Caraș-Severin, Sorin Grindeanu a exclus o asemenea posibilitate, invocând master planul adoptat anul trecut printr-o Hotărâre de Guvern.  În acel master plan Caraș-Severin nu se află pe culoarele niciunei autostrăzi, dar nici cu construcția vreunui drum expres.

Handicapul de a fi prim-ministru!

Stă în firea omului ca, de fiecare dată după ce unul dintre semenii săi ajunge să se remarce în mod deosebit, să câştige o competiţie sportivă, un titlu internațional sau să salveaze o viață, chiar și a unei pisici,  să se bucure alături de el.

Sorin Grindeanu se întoarce acasă, în Caraş-Severin. În vizită oficială!

Sorin Grindeanu

Premierul României, Sorin Grindeanu, este aşteptat să vină vineri, 17 martie, în Caraş-Severin, judeţ în care s-a născut şi a urmat cursul învățământului preuniversitar. El va fi însoțit de vicepremierul Sevil Saiddeh și de alți secretari de stat

Agenda șefului Guvernului va cuprinde o întâlnire în sala Palatului Administrativ cu primarii, directorii instituțiilor descentralizate, dar și cu conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin. Nu este exclus să se întâlnească cu staff-ul Organizației Județene a PSD Caraș-Severin condusă de Ion Mocioalcă.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog