Menu

universitate

Senatul UEMR se întruneşte mâine. Cazul liderului de sindicat e pe ordinea de zi

Cristian Rudolf

În urmă cu o săptămână, Comisia de Cercetare Disciplinară din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa a discutat cazul lui Cristian Rudolf, profesorul de la Administraţie Publică, pentru faptul că a trecut greşit în procesul verbal nota unui student. Profesorul şi-a recunoscut vina, într-o adresă trimisă la începutul anului rectorului universităţii, însă comisia a propus cea mai aspră sancţiune.

A început marea mobilizare la UEMR. Deocamdată, pe telefonul mobil!

Dacă indienii apelau la fum pentru transmiterea unor mesaje în cazul pericolelor, iar băştinaşii din Ardeal la bucium, iată că la Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa la modă este telefonul mobil, semn al civilizaţiei şi al încrederii în tehnologia de ultimă generaţie. Facem aceste precizări pentru că în ultimul timp au existat voci care susţin, greşit, că presa întreţine starea de confuzie şi tensiune în universitatea reşiţeană. Dacă răul porneşte de undeva, cu siguranţă că nu de la presă, ci trebuie căutat pe holurile universităţii.

Se mută Facultatea de Inginerie de la Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa?

Problemele financiare cu care se confruntă de câţiva ani Universitatea „Eftimie Murgu”, din Reşiţa, au făcut ca, anumite cadre didactice să caute soluţii pentru depăşirea acestora şi asigurarea continuităţii activităţii universitare. Primul pas a fos făcut de profesorii Facultăţii de Inginerie, specializare care a stat la baza înfiinţării Institutului de Subingineri în urmă cu aproape jumătate de secol.

Banii Consiliului Judeţean sunt cheltuiţi fără respectarea propriilor hotărâri

Între deficienţele constatate de Camera de Conturi Caraş-Severin în timpul efectuării auditului financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale Consiliului Judeţean se numără şi cea referitoare la finanţarea unor proiecte culturale la Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa, în sumă de 100.000 lei, fără respectarea tuturor condiţiilor legale.

În cazul DGASPC, presa lucrează cu materialul clientului, nu cu lucruri scoase din context!

Ana Vasile

De-a lungul anilor, în presa din Caraș-Severin s-a scris tot felul de lucruri despre neregulile de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu exemple concrete, cu mărturii ale copiilor instituționalizați, cu sesizări venite din interiorul centrelor de plasament, care până la urmă s-au dovedit reale. De fiecare dată, directorul instituției, Ana Vasile, nega faptul că acolo se întâmpla așa ceva. Și tot de fiecare dată, șefii de la Consiliul județean treceau sub tăcere cele relatate în presă.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog