Menu

vicepreședinte

Liberalii cer schimbarea lui Ionuţ Popovici din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului judeţean

Consilierii judeţeni PNL au depus la Secretariatul Consiliului Judeţean Caraş-Severin proiectul de hotărâre privind  eliberarea lui Ionuț Mihai Popovici din functia de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.

Ionesie Ghiorghioni a ieşit din puşcărie!

Ionesie Ghiorghioni

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, a părăsit ieri penitenciarul în care era încarcerat pentru săvârşirea infracţiunii  de trafic de influenţă în formă continuată, din data de 18 februarie 2016.

Luni, 10 decembrie, prin sentinţa Tribunalului Timiş, Ghiorghioni a fosat eliberat condiţionat, cu 1.044 de zile înainte de expirarea pedepsei pe care o avea de ispăşit.

Ghiorghioni mai are de aşteptat până va afla dacă va ieşi din închisoare

Ieri ar fi trebuit să se judece propunerea formulată de Penitenciarul Timişoara de punere în libertate condiţionată a fostului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni. Instanţa Judecătoriei Timişoara a amânat cauza pentru 25 octombrie.

Mâine, Ionesie Ghiorghioni va afla dacă va părăsi sau nu închisoarea Popa Şapcă

Ionesie Ghiorghioni

Joi, 11 octombrie, instanţa Judecătoriei Timişoara va judeca propunerea de liberare condiţionată a fostului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă calificată. Iniţial, Tribunalul Caraş-Severin îl condamnase la 7 ani şi 4 luni de închisoare, însă Curtea de Apel Timişoara i-a redus pedeapsa la 4 ani şi şase luni.

Vicepreşedintele PSD, Paul Stănescu, este aşteptat mâine la Reşiţa (UPDATE)

Unul dintre cei patru iniţiatori ai Scrisorii prin care i se cerea demisia lui Liviu Dragnea de la şefia partidului va veni mâine la Reşiţa. Din câte se pare, Paul Stănescu vine în calitate de vicepreşedinte al PSD şi nu ca membru al Guvernului Dăncilă.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog