Menu

Actualitate

Tentaţie maximă la graniţa sârbo-română

Patru pakistanezi şi tot atâţia irakieni au încercat, în ultimele 24 de ore, să treacă ilegal graniţa sârbo-română, în zona de competenţă a sectoarelor Poliției de Frontieră Socol şi Oraviţa, cu dorinţa declarată de a ajunge într-o ţară din vestul Europei.

Irakienii, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 19 şi 38 de ani, şi-au încercat norocul în apropiere de Greoni, dar nu au avut noroc, find reţinuţi de poliţiştii de frontieră din Oraviţa.

Primarul Martin Cornea: „Nu am cu familia nimanui nimic, doresc doar dreptate”

În urma articolului „Sfadă cu cântec la ruga de la Zorlențu Mare”, primarul Martin Cornea, a cărui opinie a fost redată împreună cu cea a consilierului liberal Marius Ișfan, ne-a sunat, cerând un drept la replică în care să facă câteva precizări legate de cele întâmplate la ruga satului, a doua zi de Paști. Primarul susține că declarațiile lui Ișfan sunt mincinoase.

Migranţii din Orientul Mijlociu şi-au făcut cărare la graniţa cu Serbia

La graniţa româno-sârbă este mare vânzoleală, iar acest lucru se datorează nu atât traficului de călători ori de maşini, ci prezenţei grupurilor de migranţi din Asia care vor cu orice preţ să ajungă în ţările din vestul Europei. Potrivit statisticii, aproape 140 de migranţi au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră din Caraş-Severin din 15 aprilie şi până acum.

Sfadă cu „cântec”, la ruga de la Zorlenţu Mare

În acest an, ruga de la Zorlenţu Mare a ieşit din tiparele obişnuite şi respectate de întreaga comunitate. Primarul Martin Cornea susţine că a fost lovit cu pumnul de un localnic, apropiat de familia lui Viorel Işfan, fostul primar al comunei. Alţi martori susţin că lucrurile nu ar fi stat chiar aşa şi că incidentul a însemnat de fapt o îmbrânceală şi câteva înjurături ce-i drept, rostite cu patos în a doua zi de Paşte.

Musafiri-surpriză la graniţa româno-sârbă!

Alţi 21 de cetăţeni din Orientul Mijlociu au fost reţinuţi ultimele 24 de ore de poliţiştii poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa în cooperare cu Secția 8 de Poliție Oravița. În urma acţiunilo specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competență, au depistat pe direcţia localităţilor de frontieră Ticvaniu Mare, Comorâște și Mercina, la intervale diferite de timp, trei grupuri de cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog