Menu

Articol

Tentaţie maximă la graniţa sârbo-română

Patru pakistanezi şi tot atâţia irakieni au încercat, în ultimele 24 de ore, să treacă ilegal graniţa sârbo-română, în zona de competenţă a sectoarelor Poliției de Frontieră Socol şi Oraviţa, cu dorinţa declarată de a ajunge într-o ţară din vestul Europei.

Irakienii, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 19 şi 38 de ani, şi-au încercat norocul în apropiere de Greoni, dar nu au avut noroc, find reţinuţi de poliţiştii de frontieră din Oraviţa.

Ceilalţi patru migranţi, cetăţeni pakistanezi, au ales să treacă ilegal frontiera în apropiere de Lescoviţa. Este vorba de bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 30 ani care au fost conduşi pentru declaraţii la Sectorul Poliţiei de Frontieră Socol.

În prezent, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Powered by Jasper Roberts - Blog