Menu

Administraţie

Guvernul a aprobat Masterplanul investiţiilor în turism. Staţiunile din Caraş-Severin apar cu puţine proiecte

Guvernul a aprobat în şedinţa de săptămâna trecută Masterplanul investiţiilor în turism, un act normativ foare important pentru dezvoltarea turismului în ţara noastră.

Potrivit ministrului Turismului Mircea Dobre, citat de Tomis News, dintre sutele de iniţiative cuprinzând programele și proiectele de investiții în turism și sursele de finanțare a documentațiilor tehnice și a lucrărilor de execuție a programelor și obiectivelor de investiții în turism, în șapte ani de zile s-au realizat doar 46 la nivel național!

Reşiţenii nu sunt interesaţi de consultările publice

Reşiţenii au fost invitaţi luni, în sala de şedinţe a primăriei, la o dezbatere publică privind documentaţia de urbanism referitoare la construţia unui nou hipermarket de tip Kaufland, care cuprinde parter şi etaj, parţial, pentru birouri. Anunţul a fost făcut din timp în presa locală, a fost afişat la avizierul primăriei, însă la dezbatere au fost prezenţi doar city managerul Paul Vasile, arhitectul şef al primăriei, reprezentanta investitorului şi câţiva ziarişti.

La întâlnirea cu specialiştii din Ministerul Turismului, ziariştii şi operatorii din judeţ au fost ţinuţi departe

Zilele trecute, am arătat faptul că, la începutul lunii august, în Caraş-Severin a fost prezentă o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism, din cadrul Ministerului Turismului, iar evenimentul a fost ţinut departe de ochii presei. Dovădă că, abia la două zile de la consumarea sa, instituţia judeţeană a trimis un comunicat de presă.

Popa astâmpără cu cisterne setea orăşenilor din Doman! Din septembrie, la robinet!

Cartierul Doman, fostă aşezare minieră, face parte din municipiul Reşiţa mai mult cu numele, locuitorii alimentându-se cu apă, ca la ţară, din câteva fântâni şi izvoare. Primarii care s-au succedat la conducerea municipiului de aproape 30 de ani încoace, au promis şi, chiar, au şi încercat să realizeze o reţea de apă potabilă pentru domănenţi. Acum, în zilele caniculare, problema apei la Doman a devenit şi mai acută, Primăria Reşiţa intervenind cu cisterne de apă suplimentare pentru alimentarea locuitorilor din Doman.

Caransebeşul, la vreme de Cod Roşu

Vineri, 4 august, ca urmare a Codului Roșu de caniculă, Primăria Caransebeș, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, a suplimentat numărul punctelor de revitalizare de pe raza municipiului. Astfel, pe lângă cele trei puncte existente deja în cartierul Pipirig (Drogheria Lexus), Centrul Civic (Farmacia Catena) și Piața Agroalimentară, în aceste zile, în care temperaturile pot ajunge la 42 de grade Celsius, vor mai funcționa încă două puncte de revitalizare, în cartierul Pipirig (Farmacia Punkt) și pe strada Mihai Viteazul (Farmacia Medofarm, vizavi de Bancpost).

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog