Menu

Administraţie

Primarul Caransebeşului: „Sincer, mi-aş dori o reducere a personalului din primărie”

Felix Borcean

Noua grilă de salarizare în administraţie le dă fiori primarilor care, aflaţi între ciocan şi nicovală, caută soluţii să mulţumească şi capra şi varza, în condiţiile în care sindicaliştii doresc  o mărire de salariu consistentă, fără să ţină cont de sursa de finanţare a acestor creşteri.

Salarii mai mari în Consiliul Judeţean, începând cu 1 iulie

Salariile de bază ale funcţionarilor publici şi al personalului contractual din aparatul propriu al Consiliului Judeţean Caraş-Severin vor creşte începând cu această lună. Aşa au hotărât consilierii judeţeni în sedinţa ordinară de ieri, spre nemulţumirea unora care ar fi vrut o creştere mai substanţială.

Ioan Crina este contra: „Reşiţa nu are nevoie de tramvai!”

Preşedintele Organizaţiei PSD Reşiţa, consilierul judeţean Ioan Crina, fost viceprimar al Reşiţei şi viceprimar cu atribuţii de primar, se declară ferm împoriva ideii de a introduce tramvaiul pentru transportul public din municipiu, în principal din două motive: e deja târziu pentru finalizarea proiectului în timpul cerut de Uniunea Europeană şi banii se vor pierde, iar al doilea motiv şi cel mai important, Reşiţa, aşa cum arată în prezent, nu are nevoie de tramvai şi chiar dacă s-ar introduce tramvaiul, va fi nerentabil.

Au reapărut cabinetele stomatologice în şcolile reşiţene

Anul trecut, la o întâlnire pe care a avut-o cu medicii stomatologi, primarul Reşiţei promitea că se va implica în reabilitarea şi dotarea cabinetelor medicale care funcţionează în incinta unităţilor de învăţământ din municipiu.

Aquacaraş, motiv de contre între pesediştii şi liberalii din Consiliul Judeţean

Ionuţ Popovici, Silviu Hurduzeu, Flaviu Nedelcea

Pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Consiliului Judeţean Caraş-Severin s-a aflat expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind desemnarea administratorilor propuşi de Consiliul Judeţean (autoritatea tutelară) în Consiliul de Administraţie al SC Aquacaraş SA, precum şi acordarea unui mandat expres. Practic, s-a votat lista propusă în şedinţa trecută.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog