Menu

Administraţie

Caransebeşenii, la „umbra” administraţiei locale

În aceste zile caniculare, când a fost instituit chiar Codul Portocaliu, administraţia locală a municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului a luat o serie de măsuri. Astfel, structurile din subordinea Primăriei, respectiv Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Public de Întreţinere şi Reabilitare, asigură stropirea cu apă a străzilor şi instalarea unor puncte de revitalizare a populaţiei.

Chestiune arzătoare în mijlocul verii: se fură sau nu apa la Ezeriş?

În Ezeriş, comună aflată nu departe de Reşiţa, pe drumul ce leagă Caraş-Severin de Lugoj şi Timiş, în aceste zile se vorbeşte nu de ruga satului (Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel), ci despre faptul că localnicii nu au apă la robinete.

Nadia Potoceanu votează numai cum îi dictează conştiinţa! Ştie, nu ştie ce votează!

Nadia Potoceanu şi Ion Pîrvănescu

Nadia Potoceanu, nou-venită în Consiliul Local Reşiţa după demisia preşedintelui judeţean al Partidului Verde, Paul Vasile, şi-a făcut intrarea triumfală în forul legislativ municipal, votând de fiecare dată după cum i-a dictat propria conştiinţă, nu în baza alianţei politice cu PNL-ul!

Liberalii din Reşiţa şi-au dat cu stângu-n dreptu’! Ajutaţi şi de Nadia Potoceanu de la verzi!

Feţe şi cefe transpirate, palme lovite peste frunte sau lipite pe obraji, figuri consternate la liberalii reşiţeni, astăzi, în şedinţa de Consiliu Local Reşiţa, când nu au reuşit să treacă cele mai importante proiecte de hotărâre, deşi, liberalii, împreună cu „verzii”, aveau majoritatea!

Primarul Felix Borcean s-a întors la Jupa, aşa cum a promis

În urmă cu o lună, primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, a avut o întâlnire cu cetăţenii din satul aparţinător Jupa, întrevedere în cadrul căreia aceştia i-au prezentat edilului o listă pe care se regăseau mai mult de 20 de probleme cu care locuitorii din zona periurbană se confruntă şi pentru rezolvarea cărora au cerut sprijin administraţiei locale.

Atunci, Felix Borcean a promis că va reveni la Jupa pentru a încerca să vadă ce e de făcut în privinţa drumurilor, trotuarelor şi a rigolelor care ridică probleme, situaţia acestora fiind cel mai des invocată de cetăţeni.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog