Am observat că, de multe ori, oamenii, când primesc o veste proastă, se îmbolnăvesc. Primeşti o înştiinţare că vei fi concediat, pe lângă faptul că îţi creşte sau scade tensiunea şi glicemia, încep să te doară şi încheiturile, îţi revine un junghi în coaste, de care uitaseşi, ai vertijuri, palpitaţii şi roşu în gât. Uneori se reactivează şi boli mai grave.
În spitalele din România se moare cu zile. Iar dacă nu se moare la propriu, în loc de operația la piciorul beteag, te trezești cu cel sănătos băgat în ghips. Din neglijență sau din distracție, căci e greu de crezut că după atâția ani de medicină un doctor nu face diferența între apendice și bilă. Așa e, dar, din păcate, tot mai des se întâmplă așa și tot mult pacienți aleg să se trateze în spitalele din străinătate.
Sărăcia este o stare socială dar şi o stare de spirit. Pentru a ilustra sărăcia ca stare de spirit, prin opoziţie, amintesc un moment din viaţa mea în care m-am simţit bogat. Aveam vreo treisprezece ani, mama îmi luase un costum nou, culoarea oului de raţă, cu laibăr (vestă) şi cu pantaloni trapez. Am ieşit pe stradă în costumul cel nou, având în buzunar 15 lei. Bani de la mama. Niciodată nu avusesem o sumă aşa mare în buzunar.
Pe vremuri, înainte de 1989, se spunea mereu că sportul românesc era un rezervor nesecat de talente, iar performanțele obținute de sportivii români la spartachiade, la jocuri universitare, la campionatele balcanice, europene și mondiale ori la olimpiade se datorau condițiilor minunate create de partid, precum și grijii tovarășului și tovarășei, iubiții conducători din acea vreme.
Nu-i român pe lume, care să nu fi scris o poezie! Aşa se zice. Cred că, la fel, nu-i român pe lume să nu fi tras un chef! Desigur, cu regretabile excepţii. Pentru că fără chef de viaţă, viaţa n-are niciun farmec. Probabil că prin ceea ce zic, sunt împotriva curentului oficial. Şi medical. Suntem sfătuiţi să fim sobri, cumpătaţi, muncitori, modeşti, vegetarieni, abstinenţi. Bine, pot fi de acord şi cu acestea.
Am observat că, de multe ori, oamenii, când primesc o veste proastă, se îmbolnăvesc. Primeşti o înştiinţare că vei fi concediat, pe lângă faptul că îţi creşte sau scade tensiunea şi glicemia, încep să te doară şi încheiturile, îţi revine un junghi în coaste, de care uitaseşi, ai vertijuri, palpitaţii şi roşu în gât. Uneori se reactivează şi boli mai grave.
În spitalele din România se moare cu zile. Iar dacă nu se moare la propriu, în loc de operația la piciorul beteag, te trezești cu cel sănătos băgat în ghips. Din neglijență sau din distracție, căci e greu de crezut că după atâția ani de medicină un doctor nu face diferența între apendice și bilă. Așa e, dar, din păcate, tot mai des se întâmplă așa și tot mult pacienți aleg să se trateze în spitalele din străinătate.
RSS Feed