Menu

Sport

Publicul reșițean a fost la înălțime, dar nu și organizarea!

Suporterii reșițeni ai naționalei de handbal, susținuți și de un grup din Deva, au fost de nota 10. Coregrafia pe care au gândit-o și au reușit să o și expună a fost impresionantă. Un steag tricolor imens a acoperit, la un moment dat, tribuna Sălii Polivalente, pentru ca la final să fie coborât pe terenul de joc, înfășurându-i pe tricolorii antrenați de Aihan Omer. Scandările, în ritmul bătăilor de tobe și a scandărilor, au creat o atmosferă demnă de marile competiții.

Azi, în Polivalenta reșițeană: România a învins ușor Italia, în preliminariile CE de Handbal (FOTO)

Atmosferă incendiară în Sala Polivalentă Reșița unde, în această după-amiază, naționala de handbal masculin a României a întâlnit Italia în ultimul meci al grupei C din primul tur al preliminarilor Campionatului European de Handbal din 2018. Elevii lui Aihan Omer au făcut instrucție cu italienii, impunându-se cu 44 – 25 (25 - 13). O victorie categorică, care arată diferența de valoare dintre cele două reprezentative.

Aihan Omer vrea suporteri adevăraţi, nu reşiţeni care vor să se vadă la televizor!

Aihan Omer

Studenţii şi cadrele didactice de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, programul de studii Educaţie fizică şi sportivă, au programat pentru mâine, 12 iunie, de la ora 12.30, o întâlnire a suporterilor echipei naţionale de handbal masculin a României. Întâlnirea va avea loc în Aula Magna a universităţii reşiţene.

La eveniment sunt invitaţi pasionaţii de sport, în general, şi pasionaţii de handbal, în special. Vor fi prezenţi componenţii echipei naţionale de handbal masculin, avându-l, desigur, în mijlocul lor pe antrenorul selecţionatei, Aihan Omer.

Ţintarul FRF a decis: Voinţa Lupac – ASU Politehnica Timișoara, în barajul pentru Liga a III-a la fotbal

Campioana județeană la fotbal, Voința Lupac,  va întâlni în meciurile de baraj pentru promovare în Liga a III-a campioana Timișului, ASU Politehnica Timișoara, după cum s-a stabilit astăzi la sediul Federației Române de Fotbal. Primul meci se va disputa în data de 20 iunie, la Timișoara, iar returul este programat o săptămână mai târziu, 27 iunie, la Lupac.

Timișorenii se socotesc norocoși, deoarece ar fi putut să joace barajul în compania câștigătoarelor din Arad  - Progresul Pecica, și Hunedoara – Cetate Deva, echipe mai bine cotate decât Voința Lupac.

Juniorii din Reşiţa nu jucară cu oltenii. Ambulanţa veni fără delegaţie!

Ambulanţa în Valea Domanului

Municipiul Reşiţa a fost ales să găzduiască Turneul Zonal al Juniorilor C la fotbal, în perioada 4-7 iunie, a.c., motiv teoretic de mândrie şi de mobilizare sportivă. Însă, din cauza unor probleme organizatorice, juniorilor reşiţeni li s-a interzis dreptul de a ajunge în finală. Pierderea suferită de copii nu este asumată de nimeni. Nimeni nu e vinovat şi totuşi primul joc al turnelui, dintre echipele favorite la disputarea titlului, nu a avut loc. Iată cum explică CSM Şcolar eşecul organizatoric lamentabil:

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog