Menu

Sport

La Oraviţa s-a încheiat Romanian Berg Cup – ediţia I. Marele câştigător este Alexandru Krepelka (VIDEO)

Alexandru Krepelka a câştigat Cupa Oraviţa

La Oraviţa s-a încheiat în această după amiază Cupa Oraviţa – Romanian Berg Cup. La competiţie s-au înscris aproximativ 40 de automobilişti, la clasele H1-H4, din Piteşti, Timişoara, Craiova, Arad, Oraviţa ş.a.m.d. La categoria Open, marele câştigător al Cupei Oraviţa a fost Alexandru Krepelka, din Timişoara, care a concurat pe un Peugeot 205, la categoria H4.

Daniel Opriţa a plecat de la Metalul Reşiţa. Mirel Rădoi îl vrea la Steaua!

Daniel Opriţa, antrenorul echipei Metalul Reşiţa a părăsit gruparea din Valea Domanului, aşa cum a promis deja în urmă cu patru etape. Opriţa era supărat din cauză că jucătorii nu şi-au mai primit salariile de patru luni, dar s-a ambiţionat să încheie campionatul. A terminat pe locul trei în Seria a 2-a, Liga a 2-a. Ambiţia lui n-a trecut neobservată, Opriţa fiind chemat de Mirel Rădoi să-i fie secund la Steaua.

Ultimul tango la Mioveni! Metalul Reşiţa joacă astăzi ultimul meci!

Campionatul Ligii a 2-a a ajuns la final. La final a ajuns şi Metalul Reşiţa, deoarece, conform declaraţiilor oficialilor, antrenorului şi jucătorilor, astăzi, Metalul Reşiţa joacă la Mioveni ultimul meci în Liga a 2-a, echipa urmând să se desfiinţeze.

În weekend, Reşiţa găzduieşte Cupa MYSTIC la dans sportiv

Timp de două zile, Reșița va fi gazda concursului național de dans sportiv dotat cu Trofeul MYSTIC. La ediția din acest an vor participa un număr 260 de perechi și echipe de dansatori din întreaga țară, cu vârste cuprinse între 4 și 35 de ani. Altfel spus, un regal de dans în doi, ajuns la cea de-a V-a ediție, pe care localnicii îl pot urmări sâmbătă și duminică la Sala Polivalentă din Reșița.

Campionatul naţional de viteză în coastă debutează la Oraviţa

Primele două etape de viteză în coastă din noul campionat național, cunoscut sub titulatura de „Romanian Berg Cup“, se vor desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, 29-31 mai, la Oravița. Organizatori sunt Clubul Sportiv VSS Racing Club în parteneriat cu Primăria Oravița. Pentru iubitorii acestui sport pe patru roți trebuie spus că este vorba de vechiul campionat regional de viteză în coastă.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog