Menu

Articol

„Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte!” Căminul de bătrâni de la Anina, totuşi, se închide!

Veştile cu privire la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Anina sunt mai mult decât îngrijorătoare. Ministerul Finanţelor a tăiat finanţarea căminului, iar surse financiare locale nu se găsesc. În această situaţie, din luna ianuarie 2016, va începe evacuarea asistaţilor social din aşezământ. Brusc şi dureros! Sunt internaţi la Anina vârstnici cu boli incurabile, boli care îi fac dependenţi de asistenţii sociali, fără de care ar muri. Aeasta este situaţia unor bătrâni care au afecţiuni psihice sau fizice care nu le permit să supravieţuiască fără un ajutor calificat şi permanent. Şi unii dintre ei nu mai au nici familii. Deci, într-un fel, li se pregăteşte condamnarea la moarte. În acest contex, ne putem aduce aminte de titlul filmului „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte!”

Ce poate face Primăria şi Consiliul Local Anina? Chiar nimic! Am primit răspunsul primarului Gheorghe Românu cu privire la cămin. Primarul Aninei spune că, în primul rând, resursele financiare ale oraşului sunt limitate. Nu sunt bani. În al doilea rând, primarul spune că ar fi, oarecum, incorect ca un oraş sărac cum este Anina să suporte cheltuielile foarte mari ale unui centru social în care aproape jumătate din cei internaţi sunt din alte localităţi. Din 47 de asistaţi social, doi sunt din alte judeţe, iar 18 sunt din alte localităţi ale judeţului Caraş-Severin. Totuşi, primarul Gheorghe Românu spune că ceva speranţe sunt. În urma sesizărilor, a primit o adresă de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice în care scrie că la minister, „se analizează această situaţie, în vederea identificării unor soluţii, care să răspundă adecvat nevoii tot mai mari de servicii sociale specializate destinate persoanelor vârstnice”. Deci, din punctul nostru de vedere, răspunsul, cam lemnos, nu oferă prea mari speranţe vârstnicilor de la căminul din Anina. Se analizează. Îi şi vedem pe doamna ministru, cu secretarii de stat, cu funcţionarii, în seara de Crăciun şi de Revelion, cum stau aplecaţi peste hârtii şi analizează situaţia de la Anina! Poate, până pe la Sfântu’ Ion sau Sfântu’ Aşteaptă!  

Având în vedere gravitatea situaţiei, Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi-a aplecat atenţia asupra problemei. Dar, nu poate face nimic! Sau aproape nimic. Vicepreşedintele Consilului Judeţean Caraş-Severin, Ilie Iova, a precizat, ieri, că instituţia susţine cu greu alte patru aşezăminte sociale din judeţ. Nici nu se pune în discuţie preluarea căminului de la Anina de către Consiliul Judeţean. Tot ce poate face Consiliul Judeţean este să preia o parte dintre bătrânii de la Anina în căminele pe care le administrează. Dar nu pe toţi. În plus, la Anina sunt bătrâni cu boli grave pentru care celelalte centre sociale din judeţ nu au acreditare. Evident, nu au nici personal specializat. Consiliul Judeţean Caraş-Severin intervine şi, astfel, unii dintre bătrâni au şanse să mai supravieţuiască! Dar, nu chiar toţi!

Powered by Jasper Roberts - Blog